Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

REGINA MARIA DOROHOI_Comenius Multilateral_01

Începând din septembrie 2011, Grupul Şcolar „Regina Maria” Dorohoi este partener într-un Proiect şcolar Comenius Multilateral 11-PM-866-BT-BG în cadrul Programului de Învăţare pe tot Parcursul Vieţii  (LLP 2007-2013), finanţat de Comisia Europeană.
   
Sub numele „Les traditions populaires – une entrée interculturelle”, proiectul reuneşte 5 şcoli europene din Franţa, Italia, Bulgaria, Grecia şi România.
Partenerii europeni şi-au propus ca acest proiect să contribuie la dezvoltarea dialogului intercultural, să-i conştientizeze pe elevi de importanţa promovării specificului naţional, să-i familiarizeze cu asemănările şi diferenţele pe care le presupun culturile europene, să cultive respectul şi toleranţa, să faciliteze contacte interumane prin intermediul limbii franceze şi al noilor tehnologii.

Tema proiectului o constituie obiceiurile şi tradiţiile populare, un mijloc eficient de a promova specificul naţional prin ceea ce are mai frumos şi mai sfânt: cultură, tradiţie, obiceiuri, istorie, religie.
Prima Reuniune de Proiect a avut loc în Bulgaria, la Liceul Profesional “Atanas Burov” din localitatea Silistra, în perioada 6 -11 noiembrie 2011. Liceul dorohoian a fost reprezentat de 4 elevi de clasa a XI-a şi 4 profesori care au participat la activităţi diverse precum: activităţi de cunoaştere, dezbatere cu titlul “Obiceiuri şi traditii”, întâlnire cu oficialităţile din Silistra, prezentarea ţării, a oraşului şi a şcolii, prezentarea sistemului de învăţământ, concurs de logo, expoziţie cu titlul “Masa tradiţională”, dansuri şi cântece din ţările partenere etc.

Parteneriatele şcolare europene sunt, fără îndoială, un moment privilegiat de a cunoaşte oameni şi tradiţii, şi de a observa, o dată în plus, ca frumuseţea Europei se naşte din diversitate, din egalitate, din respect pentru noi şi ceilalţi.

Speranţa noastră este ca elevii să devină astfel conştienţi de rolul major pe care îl au, acela de a cunoaşte, de a păstra cu sfinţenie şi de a duce mai departe moştenirea culturală a pământului pe care s-au născut. Coordonator proiect, profesor Cristina Ciobanu-Iluca. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

REGINA MARIA DOROHOI_Comenius Multilateral_01REGINA MARIA DOROHOI_Comenius Multilateral_02REGINA MARIA DOROHOI_Comenius Multilateral_03REGINA MARIA DOROHOI_Comenius Multilateral_04REGINA MARIA DOROHOI_Comenius Multilateral_05REGINA MARIA DOROHOI_Comenius Multilateral_06REGINA MARIA DOROHOI_Comenius Multilateral_07REGINA MARIA DOROHOI_Comenius Multilateral_08REGINA MARIA DOROHOI_Comenius Multilateral_09REGINA MARIA DOROHOI_Comenius Multilateral_10REGINA MARIA DOROHOI_Comenius Multilateral_11REGINA MARIA DOROHOI_Comenius Multilateral_12REGINA MARIA DOROHOI_Comenius Multilateral_13REGINA MARIA DOROHOI_Comenius Multilateral_14REGINA MARIA DOROHOI_Comenius Multilateral_15REGINA MARIA DOROHOI_Comenius Multilateral_16
DorohoiNews.ro, 05-12-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

06.12.2011 la 15:53

Multumim!!

05.12.2011 la 20:15

Sunt mindra de voi!Succes!!!!!

05.12.2011 la 19:03

felicitari si mult succes in continuare!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)
Fabrică de lactate din Pascari, comuna Șendriceni, angajează muncitori (femei). Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție, mecanic auto și doamnă pentru curățenie

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție, mecanic auto și doamnă pentru curățenie
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție, mecanic auto ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai
Vând Ford Mondeo mk5 2.0 Diesel 180 cai Euro 6 Decembrie 2015 Cutie de viteze automată Faruri ...

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia
Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a mamei și bunicii noastre, Lionte Aurelia. ...

Vând Peugeot 307 urgent

Vând Peugeot 307 urgent
Peugeot 307,1600 cmc, 2002 an fabricație, gri, cutie viteze automata

Vând bicicletă fitness

Vând bicicletă fitness
De vanzare bicicleta fitness, mai multe detalii la telefon 0773369687

Angajăm lucrător comercial - farmacie

Angajăm lucrător comercial - farmacie
Angajăm lucrător comercial - farmacie, minim diploma bacalaureat. Mai multe detalii la telefon: 0231610140 ...

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)
Vând apartament cu 2 camere, etaj 3 din patru, la soare, între pereti, loc de parcare, zona ...

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S
Vând centrală termică pe peleți Ferroli BioPellet 21S în perfectă stare de funcționare. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro