Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Ion Pillat

Având în vedere,că anul 2011 este anul European al Voluntariatului,cadrele didactice şi elevii şcolii noastre au fost implicate în activităţi în cadrul Festivalului Naţional al Şanselor Tale, derulat în săptămâna 5-11 decembrie 2011,sub genericul „Educaţie şi Voluntariat”.

Festivalul Naţional al Şanselor Tale este cunoscut la nivel mondial drept „Adult Learnears Weeak” şi se înscrie într-o mişcare de dezvoltare a Europei ca spaţiu comun al învăţării, precum şi dialogului intercultural şi al creşterii gradului de conştientizare a diversităţii culturale bazate pe valori comune.
Această săptămână a fost marcată de activităţi şi programe educative,cultural sportive organizate în colaborare cu Grupul Şcolar

„Al.Vlahuţă” şi Colegiul Naţional „Grigore Ghica” Dorohoi.
Manifestările au debutat cu o masă rotundă cu tema „Rolul voluntariatului în educaţia permanentă” prezentare a profesoarei Chiţac Iulia, coordonatorul festivalului la nivel de şcoală. Pe data de 6 decembrie 2011, în cadrul activităţii „Tradiţii şi obiceiuri de Crăciun” coordonator prof. Amatiesei Cristina, corul Colegiului Naţional „Grigore Ghica”, dirijat de prof. Agrăpinei Carmen, a prezentat elevilor şi cadrelor didactice de la SAM „Ion Pillat” un splendid program de colinde care a încântat asistenţa.

Următoarea zi a festivalului a fost dedicată sportului „Mens sana in corpore sano” coordonat de prof. Constantin Mihai şi în care elevii au participat la un turneu de tenis de masă, câştigat de Ahânculesei P. de la SAM „Ion Pillat” urmat de elevul Purice O. de la Grupul Şcolar „Al.Vlahuţă”

Ultima activitate s-a desfăşurat la Botoşani, în Aula Magna a Colegiului Naţional „A.T.Laurian” cu ocazia Galei premiilor S.N.A.C. şi la care dansatorii din grupul Firicelul, format din elevi ai şcolii noastre şi ai Colegiului Naţional „Grigore Ghica” au fost premiaţi pentru rezultatele obţinute la concursurile de dansuri populare.

Toate aceste activităţi au urmărit formarea unui cetăţean informat şi activ în societatea în care trăieşte,dornic să-şi lărgească orizontul prin o mai bună corelare a noţiunilor învăţate în şcoală cu practica. Consilier educativ, prof.Constantin Mihai. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Ion PillatIon Pillat (2)Ion Pillat (3)Ion Pillat (4)Ion Pillat (5)Ion Pillat (6)
DorohoiNews.ro, 10-12-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

Dorohoinews.ro

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

CMC

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

Dealu Morii



PUBLICITATE

Basota Pomirla

PUBLICITATE

Magistra

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

ZiareBotosani.ro

PARTENERI

Artificii Dorohoi

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Angajăm operator calculator în Dorohoi

Angajăm operator calculator în Dorohoi
Angajăm operator calculator în sediul nostru din Dorohoi, Bd. Victoriei, Nr. 68, Bloc E3, Scara ...

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează
„Atelier Alarme” Dorohoi angajează instalator sisteme de alarmă / video și agent de vânzări ...

Salon Bella Vita Dorohoi angajează

Salon Bella Vita Dorohoi angajează
Salon Bella Vita Dorohoi caută colaboratori: hairstylist și make-up artisti. Detalii și relații la ...

Florisol Product Dorohoi angajează muncitori necalificați și persoană pentru serviciul de secretariat - contabilitate

Florisol Product Dorohoi angajează muncitori necalificați și persoană pentru serviciul de secretariat - contabilitate
SC Florisol Product SRL Dorohoi, cu sediul în str. Mărăști nr.1, angajează muncitori necalificați ...

SC din Dorohoi angajează mecanic agricol

SC din Dorohoi angajează mecanic agricol
Societate Comercială din Dorohoi cu profil agricol și comercializare cereale angajează mecanic agricol. ...

SC din Dorohoi angajează tehnician agronom

SC din Dorohoi angajează tehnician agronom
Societate Comercială din Dorohoi cu profil agricol și comercializare cereale angajează tehnician agronom. ...

SC din Dorohoi angajează inginer agronom

SC din Dorohoi angajează inginer agronom
Societate Comercială din Dorohoi cu profil agricol și comercializare cereale angajează inginer agronom. ...

Vând câine caucazian

Vând câine caucazian
Vând câine, femelă caucazian. Relații la telefon 0754608488

Vând Mercedes C Class

Vând Mercedes C Class
Vând Mercedes c class, motor w204 diesel, 100kw (136 cp), 2200CC, 224800 km, an 2009, funcționare ...

Vânzări păsări

Vânzări păsări
Vând boboci gasca,rata moțata,pui curca,pui de găină tara,puișori americani diferite culori,pui ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro