Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Regina maria _Darueste din inima (1)

A dărui e nevoia noastră de a simţi bucuria în ochii celuilalt. Poate că nimic nu e mai bine primit de suflet decât stropul de fericire dăruit și nu primit. Sunt multe feluri de a dărui iubire, speranţă, dar unul singur prin care exprimi tot: sinceritatea trăirii.

În cadrul „Săptămânii Educației Permanente”, derulată în perioada 5 – 11 decembrie 2011, elevii claselor: a IX-a G, a X-a E, a X-a G, a XI-a F, a XIII-a H, de la Grup Școlar „Regina Maria” Dorohoi, coordonați de doamnele profesoare Amarie Iuliana, Rotariu Oana, Foca Alina, Rogozneac Alina, Gavril Iulia au organizat activitatea „Dăruiește din inimă”, ce a avut ca scop conștientizarea necesității participării tinerilor la acțiuni de voluntariat în vederea dezvoltării voluntariatului ca resursă viabilă pentru soluționarea unor probleme cu care se confruntă lumea contemporană.
 
Programul activității a constat în distribuirea de pachete cu alimente unor persoane din zonele afectate de calamități, persoane cu dizabilități, elevi cu posibilități materiale reduse și  adulți aflați în dificultate.

Elevii  au oferit o lecție de umanitate și de întrajutorare, ne-au arătat că este posibilă oprirea din ritmul egocentric și zbuciumat al vieții, pentru a intinde o mână de ajutor în preajma sărbătorilor de iarnă, celor aflați în nevoie, și, concomitent, au atins cel mai important obiectiv, respectiv, dezvoltarea socială prin îmbunătățirea calității vieții persoanelor defavorizate, în special a copiilor, tinerilor, bătrânilor și a familiilor aflate în criză. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Regina maria _Darueste din inima (1)Regina maria _Darueste din inima (2)Regina maria _Darueste din inima (3)Regina maria _Darueste din inima (4)Regina maria _Darueste din inima (5)Regina maria _Darueste din inima (6)Regina maria _Darueste din inima (7)Regina maria _Darueste din inima (8)Regina maria _Darueste din inima (9)Regina maria _Darueste din inima (10)Regina maria _Darueste din inima (11)Regina maria _Darueste din inima (12)Regina maria _Darueste din inima (13)Regina maria _Darueste din inima (14)Regina maria _Darueste din inima (15)Regina maria _Darueste din inima (16)Regina maria _Darueste din inima (17)Regina maria _Darueste din inima (18)Regina maria _Darueste din inima (19)Regina maria _Darueste din inima (20)
DorohoiNews.ro, 12-12-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

14.12.2011 la 14:37

sunt mandra ca m'am numarat printre elevii acestui liceu... felicitari!

13.12.2011 la 15:03

Bravo,Regina,frumos, felicitari,foarte frumoase poze!!!!!!!Poze frumoase!!!!

12.12.2011 la 20:36

Felicitari pt asemenea activitati!

12.12.2011 la 17:51

Foarte frumos din partea voastra:D

Publicitate



PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

CMC

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

Dealu Morii

PUBLICITATE

Basota Pomirla

PUBLICITATE

Magistra

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

ZiareBotosani.ro

PARTENERI

Artificii Dorohoi

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează vânzătoare pentru magazin alimentar

SC din Dorohoi angajează vânzătoare pentru magazin alimentar
Societate Comerciala din Dorohoi angajează vânzătoare pentru magazin alimentar. Ralații la telefon: ...

Închiriez apartament cu 3 camere

Închiriez apartament cu 3 camere
Închiriez apartament semidecomandat cu 3 camere. Apartamentul este complet mobilat si utilat.pentru ...

Vând apartament cu trei camere, semidecomandat

Vând apartament cu trei camere, semidecomandat
Vând apartament cu trei camere semidecomandat, utilat, mobilat cu îmbunătățiri, etaj 2. ...

Vând porc

Vând porc
Vând porc. Are în jur de 120 -130 kg Ibănești .relații la nr 0757191824

Ofer spre închiriere apartament

Ofer spre închiriere apartament
OFER SPRE INCHIRIERE AP. 2 CAMERE CARTIER DOJA COMPLET MOBILLAT SI UTILAT REL. LA TEL. 0744182328

Caut bonă

Caut bonă
Cautam bona pentru baietel de 7 ani. Program 7.15 - 17.30 . Duminica zi libera. relatii 0740014001

Sc angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor

Sc angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor
Sc angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor. Se oferă contract ...

Spațiu de închiriat în Dorohoi

Spațiu de închiriat în Dorohoi
Ofer spre închiriere spațiu cu suprafața de 300 mp Spațiul este situat în Dorohoi ,strada ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Sunt in cautarea unui loc de munca . jobul dorit .agent vanzari credite ,asigurari, telefonie , tv , ...

Vând teren intravilan Trestiana-utilitati

Vând teren intravilan Trestiana-utilitati
Vând teren intravilan de vanzare situat in Dorohoi(Trestiana), strada Ardeal-utilitati. 3 parcele ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro