Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Scoala altfel - Al. Vlahuta_01

"Dacă dezvoltăm numai forţele fizice ale unui copil, facem dintr-însul un atlet sau un sălbatic; de cultivăm numai forţele morale, facem un entuziast sau un maniac; dacă dezvoltăm numai forţele intelectuale, vom avea un om original sau poate un monstru. Dacă voim un om complet, trebuie să ne îngrijim ca o armonie perfectă să existe în dezvoltarea ce o dăm acestor forţe." (S. Smiles)

Programul activităţilor din cadrul săptămânii „Şcoala altfel” este în plină desfăşurare la Grupul Şcolar „Al. Vlahuţă” Şendriceni. Activităţile incluse în program au ca obiectiv principal implicarea deopotrivă, a elevilor, a profesorilor, a părinţilor, în parteneriat cu diverse instituţii, în activităţi nonformale, atractive, care să le valorifice elevilor talentele, preocupările extra-şcolare şi competenţele în domenii cât mai diverse şi interesante.

În primele două zile s-au desfăşurat activităţi variate: ecologizare în curtea şcolii de la Şendriceni şi împrejurimi, activităţi ce au vizat educaţie pentru: sănătate, rutieră, juridică, protecţia şi drepturile copiilor, întreceri sportive, activităţi culturale.

Interesul elevilor pentru aceste activităţi a fost amplificat şi de participarea unor reprezentanţi de la instituţii partenere:
- Serviciul Comunitar Specializat Destinat Protecţiei Copilului Botoşani, prin prezenţa psihologilor Simona Soroceanu, Alina Jitaraşu şi a asistenţilor sociali Simona Mândru şi Lăcrămioara Maxim;
-Poliţia Rutieră Dorohoi, prin reprezentant ag. pr. Sorin Chiţan;
-Judecătoria Dorohoi, prin dl. Romică Racu;
-Spitalul Municipal Dorohoi, prin medici specialişti Simona Maria Moşneguţu şi Sarmiza Chiperi şi asistent Sidonia Aparaschivei.
          
Activităţile din următoarele zile vor cuprinde teme care să vină în sprijinul şi interesul elevilor cu privire la: orientarea profesională după absolvirea şcolii, excursii de studiu, activităţi de educaţie pentru protecţia muncii şi situaţiile de urgenţă, pentru prevenirea consumului de droguri şi etnobotanice. Activităţile se vor desfăşura în parteneriate cu: AJOFM Botoşani, ALOFM Dorohoi, Universitatea „A.I. Cuza” Iaşi, Agenţia Naţională Antidrog Botoşani, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul pentru Protecţia Muncii Botoşani. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Scoala altfel - Al. Vlahuta_01Scoala altfel - Al. Vlahuta_02Scoala altfel - Al. Vlahuta_03Scoala altfel - Al. Vlahuta_04Scoala altfel - Al. Vlahuta_05Scoala altfel - Al. Vlahuta_06
DorohoiNews.ro, 04-04-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu

Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu
Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu. Rog seriozitate. Telefon: 0759484795

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro