„Şcoala altfel – în spiritul cercetăşiei” la Grupul Şcolar „Regina Maria” Dorohoi

5 apr. 2012, Invatamant
„Şcoala altfel – în spiritul cercetăşiei” la Grupul Şcolar „Regina Maria” Dorohoi

În a doua zi a săptămânii "Şcoala altfel", la Grupul Scolar Regina Maria, Dorohoi  s-au desfaşurat  actvitaţile organizate în cadrul proiectului „Şcoala altfel – în sipritul cercetăşiei”, coordonatori fiind prof. Şulic Adrian şi prof. Roman Tatiana, cu participarea a peste 250 de elevi, de la clasele IX- XII, împreuna cu prof. diriginţi.
      
Participanţii au fost antrenaţi de organizatori în  numeroase activităţi desfăşurate atât în aer liber (clasele XI – XII), cât şi în interiorul şcolii (clasele IX – X), care au oferit şansa elevilor să se cunoască mai bine în afara sălilor de clasă, dar au permis şi interacţiune între profesori şi elevi în afara orelor de curs. În plus, au avut  şansa să se distreze.

„Acest gen de activităţi sunt foarte bune. Ele ar trebui să meargă în sensul omogenizării colectivului, a cunoaşterii elevilor, a unei mai bune comunicări între ei, între dascăli şi elevi”, au declarat coordonatorii. „Mi se par foarte interesante aceste activităţi, mai ales că nu necesită atâta concentrare, că stăm în aer liber şi facem ceea ce ne dorim”
, ne-a spus unul dintre elevi. (DorohoiNews.ro)

Sursa: DorohoiNews.ro

Galerie foto (16)

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!