Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Senatorul Lucian Trufin

Senatorul PSD Lucian Trufin a organizat duminică, 5 februarie la sediul primăriei Trușești o întâlnire de lucru cu fermierii botoșăneni din zona de sud-est a județului pentru a-i informa despre deschiderea celor două programe guvernamentale pentru susținerea produselor deficitare.

La această dezbatere, la care au participat în jur de 70 de persoane, au fost prezentate condițiile  care trebuie îndeplinite pentru  accesarea fondurilor prin care agricultorii români să producă tomate și carne de porc autohtonă pe care să o vândă apoi în magazinele din țara noastră.

„Pentru fiecare program le-am explicat fermierilor modalitatea de acordare a ajutorului de stat, criteriile de eligibilitate, sumele alocate, durata implementării, precum și documentele necesare pentru a accesa cele două măsuri. Am promis în campanie botoșănenilor și tuturor românilor că vom promova programe de susținere pentru produsele deficitare din fermele românești în vederea creșterii producției interne și scăderii importurilor de legume. Ne-am ținut de cuvânt și acum putem să spunem că în mod real acordăm șanse egale pentru producătorii noștrii față de cei europeni.”, a declarat Lucian Trufin secretarul Comisiei pentru agricultură din Senatul României.

Guvernul PSD-ALDE a adoptat din prima lună măsuri pentru promovarea programului național de politici agricole și dezvoltare rurală pentru susținerea producției interne a produselor deficitare. Astfel, Ministerul Agriculturii a deschis două programe: programul „tomate românești” prin care toți cei care dețin sere sau solarii de minim 1.000 mp primesc 3.000 euro anual și programul „carne de porc din ferme românești”, prin care cei care dețin exploatații mai mari de 600 capete și mai mici de 100.000 capete vor beneficia de pachete de câte 10.000 euro ajutor de la stat/200 de capete, dar până la jumătate din numărul de capete deținut.

„Până la începutul lunii martie mi-am programat întâlniri cu fermeirii botoșăneni din toate zonele județului, astfel încât aceștia să fie informați și pregătiți să depună actele pentru a intra cât mai mulți dintre ei în cele două programe demarate de Guvern. Ministerul Agriculturii mi-a confirmat că avem deja mai multe cereri depuse de fermierii din județul Botoșani pentru ajutorul de stat prin care vor primi 3.000 euro anual pentru cultivarea roșilor în spații protejate”, a subliniat senatorul social-democrat.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Senatorul Lucian Trufin
DorohoiNews.ro, 08-02-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro