Şoferi beţi pe şoselele judeţului

14 oct. 2010, Local
Şoferi beţi pe şoselele judeţului

Miercuri dimineaţă, în jurul orei 07.30, L. VASILE de 36 ani, din satul Vlădeni Deal, comuna Frumuşica a fost depistat conducând autoturismul marca OPEL pe Calea Naţională din municipiul Botoşani.
   Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
   În aceeaşi zi, în jurul orei 10.50, B. MARIUS de 33 ani, din municipiul Botoşani a fost depistat conducând autoturismul marca ALFA ROMEO pe DN 29 B, în localitatea Cătămărăşti Deal, comuna Mihai Eminescu.
   Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
   Ambii conducători auto au fost conduşi la Spitalul judeţean Botoşani, unde le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
   Faţă de aceştia s-au întocmit acte premergătoare de cercetare sub aspectul săvârşirii  infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, cauzele urmând a fi soluţionate procedural. (DorohoiNews.ro)


Autor: DorohoiNews.ro

Sursa: DorohoiNews.ro