Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc a ajuns, joi, la Botoşani. Oficialul a fost întâmpinat de președintele CJ Costică Macaleți, vicepreședinții CJ, prefectul Dan Nechifor, parlamentarii PSD: Mihaela Huncă, Tamara Ciofu, Marius Budăi, Costel Lupașcu, Răzvan Rotaru şi câţiva primari din judeţ.
După o scurtă întrevedere în biroul preşedintelui Consiliului Judeţean, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a participat la o întâlnire de lucru, în sala „Nicolae Iorga”, a Palatului Administrativ. Autorităţile judeţului, i-au pus la mapă o adresă prin care solicită alocarea de fonduri în regim de urgenţă şi pentru drumurile Botoşani-Târgu Frumos, Botoşani-Ştefăneşti şi centura municipiului Dorohoi.
După finalizarea discuțiilor de la Consiliul Județean Botoșani, ministrul Răzvan Cuc se va deplasa la Manoleasa pentru a inspecta situația drumului care leagă această localitate de Rădăuți-Prut și va prezenta soluțiile pentru începerea lucrărilor de asfaltare. Începând cu ora 14:30 ministrul Transporturilor împreună cu directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere vor organiza o conferință de presă la Primăria Manoleasa și se vor întâlnii cu primarii din această zonă a județului.



















