Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

dorohoi 1

„Dorim să relevăm, prin acest proiect, intenţia noastră de a mediatiza oraşul Dorohoi, prin diverse ocazii oferite de publicaţia online Dorohoi News, în a mobiliza colaboratorii, cultivând astfel, receptivitatea existentă, în simţirea celor ce îndrăgesc fotografia, pentru a aminti de această aşezare în care trăim, căreia i-am cunoscut istoria, dorind să lăsăm urmaşilor noştrii, amintiri de neuitat.

Cu gândul realizării unei punţi între trecut-prezent-viitor, aducem în atenţia cititorilor, excelentele colaborări cu dorohoienii aflaţi acum, în Israel sau Franţa, de unde am primit fotografii cu oraşul nostru, valoroase din punct de vedere imagistic şi artistic. Efortul salutabil al tuturor celor care ne-au trimis imagini de tezaur din istoria oraşului - imortalizări reuşite din anii în care fotografiile nu se făceau cu atâta uşurinţă -, va face obiectul organizării, în viitor, a unei expoziţii, ceea ce implică popularizarea pe o arie mai largă a proiectului nostru fotografic, care poate găsi aderenţi şi în rândul tineretului, dar mai ales la dorohoienii care au cunoscut imaginile oraşului de altădată.” Am redat, cuvintele cunoscutului profesor dorohoian Ilarion Mandachi, pasionat de fotografie, autor de carte monografică şi colaborator al publicaţiilor dorohoiene, cu materiale retrospective şi diverse, din trecutul oraşului, şi care, alături de Alexandru Roşca-Velea şi de Marius Petrescu au dat startul acestei campanii fotografice, dar şi cu profunde nuanţe culturale, în localitatea noastră.

Acest proiect se află în derulare, aşteptând noi şi noi colaboratori, făcând apel la generozitatea şi atitudinea civică a celor care deţin asemenea imagini şi care prin aportul lor pot scrie o frântură din istoria „vechiului” oraş.

Dorim să sensibilizăm şi pe cei care au lucrat în trecut în administraţia oraşului, care păstrează amintiri fotografice, în arhiva personală şi în sertarele vieţii. Însoţim aceste rânduri, cu o nouă fotografie, cu o imagine de ansamblu a oraşului, făcând precizarea ca aceasta ne-a fost oferită de profesoara pensionară Rodica Mafteiu, formatoare a mai multor generaţii de elevi, la liceele dorohoiene.

În fotografie, se pot observa cu uşurinţă obiective sociale şi administrative, repere din structura oraşului, care pot trezi amintiri demne de recuperat pentru memoria aparatului de fotografiat, dar şi pentru nostalgici. Am putea să le fixăm în descriere, poziţionându-le geografic, în acest articol. Dar, comentariile evocatoare ale cititorilor, pot fi mai sugestive.

Reiterăm, şi cu această ocazie, apelul către cititorii-deţinători de astfel de imagini, de a le trimite pe adresa redacţiei pentru a fi prezentate. (Marius Petrescu)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

dorohoi 1dorohoi 2dorohoi 3dorohoi 4
DorohoiNews.ro, 03-03-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesoara: Copii, dați-mi exemplu de o pasăre zburătoare!
Alina: Condorul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Alina: Avocat!
Profesoara: Ați văzut, copii, un copil de avocat ce știe?
Gigel: Vulturul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Gigel: Om de afaceri!
Profesoara: Ați văzut, copii…
Ionel: Crocodilul, doamna.
Profesoara: Cum e posibil să spui așa o prostie, cum să zboare crocodilul? Ce e tatăl tău?
Ionel: Procuror DNA!
Profesoara: Copii, zboară și crocodilul. Mai jos, dar zboară și el!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de colega Stegaru Viorica

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de colega Stegaru Viorica
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de colega Stegaru Viorica ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de muncă în menaj, bonă sau îngrijire la domiciliu. Relații la tel: 0748306080

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!
Elevii clasei a VI-a A de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial, suprafață 18 mp, cu baie proprie, racordat la apa și curent separat, ...

Închiriez garsonieră zonă centrală

Închiriez garsonieră zonă centrală
Închiriez garsonieră zonă centrală parter: Telefon: 0748993952

Sincere condoleanțe din partea colectivului SC CONTED SA Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului SC CONTED SA Dorohoi
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi transmite sincere condoleanțe și profundă compasiune doamnei Roznov ...

Ofer spre închiriere - spațiu comercial

Ofer spre închiriere - spațiu comercial
Ofer spre inchiriere spatiu comercial situat in Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1 Parter - langa ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro