Angajat al unei fabrici de confecții accidentat la o mașină de capsat

14 mar. 2017, Local
Angajat al unei fabrici de confecții accidentat la o mașină de capsat

Angajatul unei fabrici de confecții din Botoșani, a ajuns luni la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati, după ce a suferit un accident la locul de muncă. 

Luni 13 martie, în jurul orei 11:10, lucrătorul PRESNAC EUGEN FLORIN, angajat ca muncitor necalificat la S.C. Jade Fashion S.R.L. Botoşani, jud. Botoşani, în timp ce lucra in hala de producţie a unităţii la maşina de capsat, s-a accidentat la mâna dreaptă. A fost transportat la Serviciul de Urgenţe al Spitalului Judeţean Mavromati pentru îngrijiri de specialitate, conform comunicării făcute de angajator.

Imprejurările şi cauzele evenimentului urmează a fi stabilite de către comisia de cercetare constituită la nivelul angajatorului, urmând ca Inspectoratul Teritorial de Muncă să avizeze concluziile acesteia, conform prevederilor Legii nr. 319 din 2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă actualizată şi H.G. 1425 din 2006 actualizată, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006.

Sursa: DorohoiNews.ro