Amintiri despre trecut – Fotografie inedită, de colecţie ! - FOTO

6 apr. 2017, Local
Amintiri despre trecut – Fotografie inedită, de colecţie ! - FOTO

Imaginea pe care v-o prezentăm, în exclusivitate, a fost surprinsă în urmă cu câteva decenii, pe artera care leagă centrul Dorohoiului, de Primăria oraşului şi de instituţiile şcolare şi religioase din zonă.

Ceea ce surprinde este autenticitatea fotografiei, având în prim-plan binecunoscutele imobile ale târgului de odinioară, secvenţe din viaţa cotidiană a locuitorilor, un autoturism de epocă, strada părând desprinsă dintr-un film „retro” şi plin de romantism.

Cu siguranţă, imaginea provoacă uimire faţă de realitatea din vremurile noastre, nostalgie şi regrete, din partea celor care au cunoscut arhitectura timpului, cea mai mare parte dintre imobile fiind demolate, artera pietonală fiind una dintre cele mai vechi şi valoroase străzi ale oraşului nostru. Strada era prietenoasă cu vizitatorii, dar şi cu concitadinii, oferind prilejuri de „popas” şi o agreabilă tovărăşie celor care doreau să cunoască centrul oraşului „la pas”. Fiind un adevărat „ax” al oraşului, strada etala ingenios, concepţii arhitecturale novative, atracţii comerciale, ascunzând fermecătoare poveşti.

O astfel de imagine argumentează simţul artistic al fotografilor de atunci, dar şi imperativul reconstituirii istoriei oraşului prin fotografii, ceea ce face obiectul proiectului iniţiat sub genericul „Dorohoiul de altădată”, care se află în derulare şi la care puteţi participa şi dumeavoastră, cititorii, trimiţând pe adresa redacţiei Dorohoi News, imagini ale oraşului de altădată, cărţi poştale, ilustrate. (Marius Petrescu)

Sursa: DorohoiNews.ro

Galerie foto (3)