Pompierii din Dorohoi au fost solicitați miercuri, 19.04.2017, la prânz, să intervină pentru stingerea unui incendiu care a cuprins casa unui localnic din comuna George Enescu.
La fața locului, au ajuns în cel mai scurt timp două echipaje, cu două autospeciale cu apă și spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau acoperișul, precum și bunurile din interiorul casei compusă din trei camere, existând pericolul de propogare a flăcărilor la alte construcții din apropiere.
Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri. Salvatorii au scos din casa cuprinsă de flăcări o butelie, înlăturând pericolul de explozie.
„Valoarea pagubelor a fost estimată la cca. 7000 de lei. S-au salvat și protejat bunuri materiale în valoare de cca 1.200.000 de lei. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit opt pompieri, mai bine de o oră. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.”, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al ISU Botoșani.



















