Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

IMG-20170601-WA0020

Un băiețel de 6 ani din municipiul Botoșani, mare admirator al pompierilor, a primit un cadou special de la angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, care l-au vizitat la el acasă.

Și dacă, de obicei, pompierii intră în locuințe pentru a salva vieți sau bunuri materiale, astăzi, aceștia au venit în micul univers al lui Darius pentru a-i împlini un vis, acela de a face parte din marea familie a salvatorilor, deoarece băiețelul își dorește să fie pompier încă de mic. 

Pasiunea pentru pompieri se poate observa în camera lui și în tot ce îl înconjoară: zeci jucării care imită tehnică de intervenție a pompierilor, lenjerie de pat cu pompieri, perdele cu pompieri, chiar și echipament de protecție.

Când salvatorii botoșăneni au intrat pe ușa camerei lui Darius, încărcați cu daruri, acesta, îmbrăcat în pijamale, bineînțeles cu pompieri, construia o mașină de pompieri din leggo. Prezența eroilor în micul lui univers l-a lăsat mut de uimire.

Și mai mare a fost bucuria atunci când, invitat să privească pe geam, a văzut o autospecială de intervenție care îl aștepta să plece în misiune.

Echipat cu costum de intervenție și cască pe cap, Darius a participat, alături de salvatorii botoșăneni, la prima lui intervenție și a folosit dispozitivul de stingere cu apă din dotarea autospecialei.

Deoarece pompierii sunt eroii lui de zi cu zi, de 1 iunie, Darius a fost eroul pompierilor.



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

IMG-20170601-WA0020IMG-20170601-WA0023IMG-20170530-WA000820170601_085758
DorohoiNews.ro, 01-06-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



PUBLICITATE

FARMACIA MAGISTRA

Farmacia Magistra

PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

Basota Pomirla

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PARTENERI

Artificii Dorohoi

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Firmă de construcții din Dorohoi angajează tineri cu și fără experiență

Firmă de construcții din Dorohoi angajează tineri cu și fără experiență
Firmă de construcții din Dorohoi angajează tineri cu și fără experiență. Pentru detalii suplimentare: ...

SC angajează persoană pentru întreținere / amenajare spații verzi și zilieri

SC angajează persoană pentru întreținere / amenajare spații verzi și zilieri
Se caută un om descurcăreț pentru ÎNTREȚINERE / AMENAJARE SPAȚII VERZI. (BT, SV, IS) Cei ...

SC din Dorohoi angajează șofer C, C+E

SC din Dorohoi angajează șofer C, C+E
SC RITCOM SRL, din Dorohoi, angajează conducător auto, posesor al categoriilor C, C+E. Detalii la telefon: ...

Delta Con angajează personal. Vezi detalii!

Delta Con angajează personal. Vezi detalii!
Delta Con SRL Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați, în construcții, mecanici, ...

Vând cazan de țuică

Vând cazan de țuică
Vând cazan de țuică de inox, capacitate 100l. Preț 1000 lei - negociabil. Relații la telefon: ...

Sincere condoleanțe transmise familiei unui fost director al Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni

Sincere condoleanțe transmise familiei unui fost director al Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni
Colectivul de profesori de la Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni își ...

Caut femeie serioasă pentru îngrijire persoană în vârstă

Caut femeie serioasă pentru îngrijire persoană în vârstă
Caut femeie serioasa pentru ingrijirea unei persoane varstnice in Dorohoi. Relatii la tel. 0751047890

Caut să cumpăr casă

Caut să cumpăr casă
Caut sa cumpar casa in Dorohoi sau imprejurimi, pret maxim 26000 euro. Telefon: 0744960058

Închiriez apartament în Iași

Închiriez apartament în Iași
Inchiriez in IASI apartament cu 2 camere (decomandat,mobilat,utilat)aproape de mijloacele de transport ...

Vând garsoniră confort 1

Vând garsoniră confort 1
Apartament 1 Camera (garsoniera) in bloc de apartamente. Parter, 40 Mp., CT, Termopane, Gresie si faianta, ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro