Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Incendiu Padureni_08

Pompierii dorohoieni au fost solicitaţi luni, 3 iulie 2017, în jurul orei 14:00, pentru a interveni în satul Pădureni, comuna Șendriceni.

La locul indicat s-au deplasat inițial două autospeciale cu apă şi spumă, iar ulterior s-au suplimentat forțele de intervenție cu încă două autospeciale cu apă şi spumă și o autospecială A.P.I.C. din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi și a Detașamentul de Pompieri Botoșani.

La sosirea gărzii de intervenție, incendiul se manifesta violent la acoperișurile a două case. Pompierii sosiți la locul indicat au localizat și eliminat posibilitatea propagării incendiului la restul bunurilor din jur. Apoi s-a trecut la lichidarea acestuia și la asigurarea zonei pentru e evita o posibilă reizbucnire a focarului.

„Am fost sesizați printr-un apel la numărul de urgență 112, pentru a interveni la stingerea unui incendiu izbucnit în Pădureni, comuna Șendriceni. Ajunși la locul intervenției am constatat că incendiul se propaga violent la acoperișul a două case, cu posibilitate de extindere. La fața locului s-au desfășurat toate echipajele Detașamentulșui de Pompieri Dorohoi, fiind solicitat în sprijin și o autospecială de la Detașamentul de Pompieri Botoșani. Intervenția s-a desfășurat fără probleme și au fost înlăturate toate pericolele și posibilitățile de reizbucnire a incendiului.”, a declarat pentrun Dorohoi News, maior Petrică Ciobănașu, locțiitor comandant Detașamentul de Pompieri Dorohoi.

La fața locului s-au deplasat și două echipaje de poliție, reprezentanți ai DelGaz care au oprit energia electrică până la lichidarea incendiului și un echipaj SMURD care a asigurat și asistența medicală a unei persoane care a suferit un atac de panică. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este în curs de stabilire. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Incendiu Padureni_08Incendiu Padureni_01Incendiu Padureni_02Incendiu Padureni_03Incendiu Padureni_04Incendiu Padureni_05Incendiu Padureni_06Incendiu Padureni_07Incendiu Padureni_09Incendiu Padureni_10Incendiu Padureni_11Incendiu Padureni_12Incendiu Padureni_13Incendiu Padureni_14Incendiu Padureni_15Incendiu Padureni_16Incendiu Padureni_17Incendiu Padureni_18Incendiu Padureni_19Incendiu Padureni_20Incendiu Padureni_21Incendiu Padureni_22Incendiu Padureni_23Incendiu Padureni_24
DorohoiNews.ro, 03-07-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi îndrăgostiți trec pe lângă o cofetărie.
Ea: Mmm... ce bine miroase!
El: Daca vrei, mai trecem o dată.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând teren intravilan, ideal pentru construcție

Vând teren intravilan, ideal pentru construcție
Vind teren intravilan în suprafață de 2500 mp cu deschidere de 20 metri la drum asfaltat, ideal ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament, str. Grigore Ghica, 2 camere 48 m2, sc B, ( la mijloc, călduros), ultimul etaj. Boxa. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro