Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

revedere seminar01

La Seminarul Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi, Joi, 27 iulie 2017, a avut loc revederea absolvenților promoției 2007. 

Evenimentul a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii în Paraclisul Seminarului de către un sobor de preoți, profesori și absolvenți deopotrivă, avându-l în frunte pe Părintele profesor Cojocariu Vasile, dirigintele acestei promoții. În cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, părintele Cojocariu a provocat pe absolvenții reveniți în școala în care au învățat, să răspundă la două întrebări: „Cine sunt?” și „Cui slujesc?”. „Dacă răspunzi la aceste două întrebări, spunea părintele, înțelegi  că ești om, că ești făptura lui Dumnezeu; în viață nu contează CE ești, ci contează CINE ești! Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru că ne-a învrednicit și ne-am adunat, ne-am revăzut după 10 ani.” 

Și Părintele Constantin Muha, director al Seminarului a adresat câteva cuvinte celor prezenți: „Sunteți chemați cu toții să slujiți lui Dumnezeu! Nu întâmplător ați ales drumul acesta! Cu siguranță, Bunul Dumnezeu are planurile Lui cu fiecare dintre noi. Zilele trecute am primit vești de peste hotare că sunt absolvenți ai Seminarului dorohoian și acolo, în Franța, în Danemarca! Dumnezeu i-a chemat acolo să-I slujească. Nu-i nimic întâmplător! Vă mulțumesc din suflet și mă bucur că peste ani ne revedem și sper ca peste 5 sau 10 ani când veți reveni să găsiți aici un plus față de ceea ce este acum!”

Revederea a continuat cu un curs festiv, desfășurat în Sala de Festivități a Seminarului. Absolvenții și-au prezentat realizările și împlinirile din cei 10 ani de la terminarea liceului, precum și planurile pentru viitor, apoi au mulțumit profesorilor care i-au format pentru a fi buni creștini și slujitori ai altarelor. Profesorii prezenți și-au amintit cu drag de cei care le-au fost elevi și care acum au revenit cu emoție în școala care i-a pregătit pentru viață. S-au depănat numeroase amintiri și întâmplări din anii de Seminar, și totodată s-au făcut planuri pentru revederile următoare. (Consilier educativ, Pr. Prof. Crețu Vasile Ionuț)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

revedere seminar01revedere seminar02revedere seminar03revedere seminar04revedere seminar05revedere seminar06revedere seminar07revedere seminar08revedere seminar09revedere seminar10revedere seminar11revedere seminar12revedere seminar13revedere seminar14revedere seminar15revedere seminar16revedere seminar17revedere seminar18revedere seminar19revedere seminar20revedere seminar21revedere seminar22revedere seminar23revedere seminar24revedere seminar25
DorohoiNews.ro, 29-07-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

29.07.2017 la 22:12

Amintiri frumoase si emotionante.Felicitari!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu

Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu
Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu. Rog seriozitate. Telefon: 0759484795

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro