Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Sala Sport Utilitati

Conducerea primăriei Dorohoi apreciază că peste o lună, sala de sport de pe Bulevardul Victoriei, finalizată de curând, va deveni funcţională. Asta după ce în urmă cu câteva zile, s-a dat startul la lucrările de racordare la utilităţi.
   „Facem acum utilităţile la sala de sport, înainte de a se ajunge în zonă cu lucrările de reabilitare a bulevardului. Costul racordării la utilităţi se ridică la aproxiamtiv 100.000 de lei, din care aproximativ 60.000 de lei pentru alimentarea cu apă, racordarea la reţeaua de canalizare şi la cea de gaz, restul pentru alimentarea cu energie electrică. Toată suma este suportată de bugetul local” a declarat primarul Dorin Alexandrescu.
   El a mai precizat că în opinia sa, după realizarea utilităţilor, sala de sport ar trebuie să rămână în administrarea Consiliului Local, însă acest lucru îl vor decide în final aleşii locali. Edilul şef a mai declarat că sala va deservi în principal elevii Grupului Şcolar „Regina Maria”, care nu dispun de o sală de sport dar va găzdui şi diferite concursuri sportive între unităţile de învăţământ sau în regim de închiriere cetăţenilor dorohoiului care doresc să practice diverese sporturi. (DorohoiNews.ro)


Autor: DorohoiNews.ro

 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Sala Sport UtilitatiSala Sport Utilitati (4)Sala Sport Utilitati (2)Sala Sport Utilitati (6)Sala Sport Utilitati (5)Sala Sport Utilitati (3)Sala SportSala Sport (2)
DorohoiNews.ro, 23-10-2010

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

21.11.2010 la 10:10

vreau un nr de telefon!!!!!

23.10.2010 la 17:08

la iarna cand o sa ne rupem masina si picioarele pe bulevard din cauza gropilor ....o sa facem sport.vai steaua noastra(nu aia din bucuresti)

23.10.2010 la 07:43

Se vede si din poze ca este aproape gata!?!?

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesoara: Copii, dați-mi exemplu de o pasăre zburătoare!
Alina: Condorul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Alina: Avocat!
Profesoara: Ați văzut, copii, un copil de avocat ce știe?
Gigel: Vulturul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Gigel: Om de afaceri!
Profesoara: Ați văzut, copii…
Ionel: Crocodilul, doamna.
Profesoara: Cum e posibil să spui așa o prostie, cum să zboare crocodilul? Ce e tatăl tău?
Ionel: Procuror DNA!
Profesoara: Copii, zboară și crocodilul. Mai jos, dar zboară și el!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de muncă în menaj, bonă sau îngrijire la domiciliu. Relații la tel: 0748306080

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!
Elevii clasei a VI-a A de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial, suprafață 18 mp, cu baie proprie, racordat la apa și curent separat, ...

Închiriez garsonieră zonă centrală

Închiriez garsonieră zonă centrală
Închiriez garsonieră zonă centrală parter: Telefon: 0748993952

Sincere condoleanțe din partea colectivului SC CONTED SA Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului SC CONTED SA Dorohoi
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi transmite sincere condoleanțe și profundă compasiune doamnei Roznov ...

Ofer spre închiriere - spațiu comercial

Ofer spre închiriere - spațiu comercial
Ofer spre inchiriere spatiu comercial situat in Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1 Parter - langa ...

Caut persoană serioasă pentru îngrijire vârstnică – zonă rurală lângă Dorohoi

Caut persoană serioasă pentru îngrijire vârstnică – zonă rurală lângă Dorohoi
Caut îngrijitoare internă pentru femeie în vârstă, imobilizata la pat – Zonă ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro