Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Instruiri

Peste 100 de persoane care autorizează lucrările de construcţie din cadrul autorităţilor publice judeţene şi locale și proiectanții s-au întâlnit, astăzi, cu specialiștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Nicolae Iorga” al Județului Botoșani în cadrul unei dezbateri pe tema cerinței esențiale de securitate la incendiu.

Pe timpul acestei activități au fost purtate discuții cu privire la legislația europeană și națională din domeniul avizării/autorizării de securitate la incendiu.

Totodată, li s-a reamintit proiectanților obligațiile pe care le au, stabilite atât în legislația specifică apărării împotriva incendiilor, cât și în legislația specifică domeniului construcții.

În cadrul acestei întâlniri s-a reiterat disponibilitatea instituției noastre pentru acordarea asistenței tehnice necesare și s-a precizat faptul că ISU Botoșani nu colaborează, nu susține și nu promovează persoane care au lucrat în instituția noastră sau societăți aparținând acestora, care întocmesc în numele proiectanților sau participă la întocmirea documentațiilor tehnice necesare.

Participanţii au manifestat un interes deosebit şi au fost activi la dezbatere, apreciind acţiunea ca fiind una utilă.

Reamintim faptul că, începând cu data de 01 octombrie 2017, beneficiarii sau proprietarii construcțiilor care au obligația obținerii acestui act administrativ sunt pasibili de sancţionare contravențională, pentru nedeținerea acestuia. Conform prevederilor legale, punerea în funcţiune, fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, a construcţiilor şi amenajărilor noi ori a celor existente la care s-au executat lucrări de modificare/schimbare de destinaţie, atrage după sine aplicarea sancțiunilor contravenționale, cu amenzi cuprinse între 20.000 – 50.000 lei.

Categoriile de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu sunt menționate în HG 571/2016 (http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/180921 ). 
Pe lângă aplicarea legii în sfera sancționatorie amintită anterior, instituția noastră reafirmă disponibilitatea pentru soluționarea situațiilor obiectivelor care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu și intrarea în legalitate, prin certificarea îndeplinirii măsurilor de securitate la incendiu și eliberarea actului administrativ. Totodată, menționăm că obligația solicitării și obținerii autorizației de securitate la incendiu revine, potrivit legii, beneficiarilor/investitorilor construcțiilor.

De asemenea, facem precizarea că documentația tehnică, în baza căreia se emite autorizația de securitate la incendiu, trebuie întocmită, conform prevederilor legale, de către proiectanți și certificată de către verificatorii de proiecte, atestați. Reamintim faptul că pentru obținerea acestui act administrativ, instituția noastră nu percepe taxe.  

În cazul în care este constatată încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu, inspectoratele pentru situații de urgență pot decide oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor, sancțiune care nu este condiționată de existența autorizației de securitate la incendiu. Criteriile pentru aplicarea măsurii complementare de oprire a funcționarii ori utilizării sunt reglementate în HG 915/2015.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Instruiri
DorohoiNews.ro, 13-10-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesoara: Copii, dați-mi exemplu de o pasăre zburătoare!
Alina: Condorul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Alina: Avocat!
Profesoara: Ați văzut, copii, un copil de avocat ce știe?
Gigel: Vulturul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Gigel: Om de afaceri!
Profesoara: Ați văzut, copii…
Ionel: Crocodilul, doamna.
Profesoara: Cum e posibil să spui așa o prostie, cum să zboare crocodilul? Ce e tatăl tău?
Ionel: Procuror DNA!
Profesoara: Copii, zboară și crocodilul. Mai jos, dar zboară și el!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)
Vând apartament cu 2 camere, etaj 3 din patru, la soare, între pereti, loc de parcare, zona ...

Vând turbojet Bosh

Vând turbojet Bosh
Vand turbojet Bosch GHP 5-55 Professional dispozitiv spălare cu presiune. În poziţie verticală ...

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S
Vând centrală termică pe peleți Ferroli BioPellet 21S în perfectă stare de funcționare. ...

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de colega Stegaru Viorica

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de colega Stegaru Viorica
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de colega Stegaru Viorica ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de munca ca bona, menaj sau ingrijire batrani tel : 0748306080

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de muncă în menaj, bonă sau îngrijire la domiciliu. Relații la tel: 0748306080

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!
Elevii clasei a VI-a A de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro