Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

dorohoi 2010

Proprietarii a 345 de case afectate de inundaţii, care au suferit avarii nestructurale, adică necesită doar reparaţii, vor primi din partea primăriei câte 1000 de lei, sumă destinată achitării unei părţi din contravaloarea manoperei. Asta doar dacă  aleşii locali vor aproba această iniţiativă a executivului, în şedinţa de astăzi, 28 octombrie.
   Potrivit referatului ce a stat la baza proiectului de hotărâre, alocarea celor câte 1000 de lei pentru fiecare casă vine după ce au fost înregistrate mai multe cereri venite din partea locuitorilor afectaţi, care se plângeau că nu au resurse financiare pentru plata manoperei reparaţiilor. Acelaşi document arată că banii vor fi alocaţi din cei 800.000 de lei, donaţi municipalităţii de Consiliul Local al Sectorului 5 al capitalei, condus de Marian Vanghelie.
   „Având în vedere numărul mare de cereri prin care se solicită ajutarea cu forţă de muncă, întrucât majoritatea sunt cu posibilităţi materiale reduse, propunem ca o parte din suma de 800.000 de lei acordată de Sectorul 5 Bucureşti, să fie redirecţionată către ajutorarea proprietarilor celor 345 de case, cu câte 1000 de lei pentru fiecare casă, dându-le posibilitatea să achite o parte din contravaloarea manoperei la reparaţii” se arată în referatul de specialitate care mai precizează că despăgubirile se vor acorda în urma solicitării scrise a celor prejudiciaţi, pe baza actului de constatare întocmit de organele competente, lista cu cele 345 de case fiind întocmită de compartimentul de specialitate a Primăriei, împreună cu Inspectoratul de Stat în Construcţii. Proiectul de hotărâre mai prevede că decontarea sumei de 1000 de lei se va face pe bază de situaţii de lucrări sau orice alt act, inclusiv declaraţie pe proprie răspundere, din care să rezulte că suma a fost folosită pentru plata manoperei la reparaţia imobilului afectat de inundaţii. (DorohoiNews.ro)

Autor: DorohoiNews.ro


 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

dorohoi 2010
DorohoiNews.ro, 28-10-2010

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

01.11.2010 la 19:32

Dați bani și ajutor doar celor care au tot primit.A-ți dat câte 40,70, 90 de saci de ciment,var și altele,pe care marea majoritate oricum le-au vândut dar nu sunteți în stare să terminați casele sinistraților din spatele autogării.Primăria știe oare că cei de la Victor Construct nu au adus nici un fel de material lemnos celor 10 case pe care ar fi trebuit să le termine?Se tot spune că nu sunt materiale.Vor fi vreodată?Cum celelalte firme de constructii aproape termină casele,iar cei de la V.C nu mai lucrează la nici o casă din septembrie.Vorbiți doar de casele de la Habbitat ceilalți sinistrați nu mai există ?

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro