Amintiri despre trecut – Dorohoiul de altădată, vremuind amintirile fotografice

18 dec. 2017, Local
Amintiri despre trecut – Dorohoiul de altădată, vremuind amintirile fotografice

Vă aducem în atenţie, în acest articol, graţie prof. Ilarion Mandachi, cunoscut publicist şi colecţionar, o fotografie care “învinge” timpul, datând din anul 1947.

Iubitorii de istorie dorohoiană, ne pot ajuta să localizăm imobilul, deoarece există o umbră de mister privind fosta aşezare a acestui punct comercial, administrat de fraţii Zvoreşteanu, imaginea purtând doar datarea (anul). Periplul nostru fotografic continuă şi prin publicarea acestei fotografii – cadru, care poate constitui o sursă generoasă în înţelegerea timpului care a precedat naţionalizarea în ţara noastră, a diversităţii preocupărilor orăşenilor de atunci. Polivalenţa comercială – manufactură şi galanterie, firma de “sucursală”, asocierea ca formă de eficienţă economică şi de confruntare cu concurenţa, etalarea mărfurilor în vitrine, dar mai ales moda timpului, ilustrează o epocă care poate stârni dorul după Dorohoiul de odinioară, trezind sentimente proprii întoarcerii într-o perioadă, în care viaţa oraşului pulsa într-o linişte atrăgătoare, iar tentaţiile pentru cumpărători erau la tot pasul, mai ales prin calitatea produselor oferite. 

Acesta este, de altfel, şi unul din obiectivele proiectului fotografic „Amintiri despre trecut – Dorohoiul de altădată”, care aşteaptă noi colaboratori. (Marius Petrescu)

Sursa: DorohoiNews.ro