Un accident de circulație s-a petrecut miercuri, 14 februarie 2018, în jurul orei 14:00, pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi.
Din câte se pare, șoferul unui autoturism Ford, B. G., un bărbat de 36 de ani, a încercat să facă o manevră la stânga pentru a ieşi din parcarea Spitalului Municipal Dorohoi, deși avea indicator cu „Interzis la stțnga”. În urma manevrei, a izbit un autoturism BMW, condus de R. L., o tânără de 24 de ani, care circula pe sensul de urcare a Bulevardului Victoriei din Dorohoi.
În urma impactului, BMW-ul a fost proiectat pe scuarul ce despart cele două sensuri de mers. În urma impactului nu au rezultat victime, însă cei doi şoferi nu s-au înţeles amiabil şi a fost nevoie de intervenţia poliţiştilor.
La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Bitorului Rutier al Poliției Municipiului Dorohoi, care a testat ambii şoferi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma cercetărilor efectuate la fața locului, șoferul autoturismului Ford a fost sancționat pentru neacordare de prioritate. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro



















