Accident cu victimă la Saucenița! O mașină scăpată de sub control s-a răsturnat în afara părții carosabile - FOTO

15 mai 2018, Local
Accident cu victimă la Saucenița! O mașină scăpată de sub control s-a răsturnat în afara părții carosabile - FOTO

O femeie în vârstă de 63 de ani a fost rănită marți, 15 mai 2018, într-un accident rutier produs pe raza localității Saucenița din comuna Văculești.

Ludmila I., se afla într-un autoturism ce se deplasa pe Drumul Național 29B, pe direcția Botoșani – Dorohoi, condus de Bogdan-Gheorghe I., în vârstă de 64 de ani, soțul acesteia. Din primele cercetări, se pare că, șoferul a evitat o posibilă coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, acesta circulând prea aproape de partea dreaptă a carosabilului. Autoturismul a derapat pe acostament, iar șoferul a pierdut controlul asupra volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Victima a fost preluată de ambulanță şi transportată la Spitalul Municipal Dorohoi pentru îngrijiri și investigații de specialitate. Șoferul, Bogdan-Gheorghe I., nu a fost transportat la spital, acesta fiind testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

Sursa: DorohoiNews.ro

Galerie foto (9)