Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

lansare proiect 11

Asociația CLARA, implementează în perioada Mai – Noiembrie 2018, proiectul „Reţea de Prevenire a Traficului de Persoane– Antitrafic Net Botoșani”, în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, Centrul Regional Împotriva Traficului de Persoane Suceava din cadrul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Suceava. Acest proiect este cofinanțat de către Consiliul Județean Botoșani. 

Proiectul are ca obiectiv general dezvoltarea unui set de activități educaționale inovative cu rol de informare și conștientizare a tinerilor din școli și licee, crearea unor materiale informative și organizarea unor activități de instruire a personalului didactic în vederea prevenirii traficului de persoane în rândul tinerilor aparținând unor comunități vulnerabile expuse acestui fenomen.

Printre rezultatele proiectului se numără: implicarea a cel putin 50 de cadre didactice, pentru a oferi suport în prevenirea și combaterea traficului de persoane la nivelul județului Botoșani; organizarea unor activități extracuriculare cu rol de informare și conștientizare pentru 4000 de elevi și tineri din școlile botoșănene; dezvoltarea unei rețele online de cooperare în vederea prevenirii și combaterii fenomenului de trafic de persoane.

Pentru implementarea acestor activități se vor încheia parteneriate de colaborare cu Inspectoratul Școlar al Județului Botoșani, Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani și cu alte organizații care vor avea un rol activ în cadrul proiectului. 

Astfel, proiectul „Antitrafic Net Botoșani”, a fost lansat pe pe 30 Mai 2018, la sala Ștefan Luchian din cadrul Instituției Prefectului Botoșani, în cadrul ședinței Echipei Interinstituționale de Lucru pentru realizarea cooperării în domeniul prevenirii și combaterii traficului de persoane la nivelul județului Botoșani.

Pentru informaţii suplimentare puteți să ne contactați prin email: [email protected], telefon: 0744600428, coordonator proiect Alexandra Bucur Nichilciuc.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

lansare proiect 11lansare proiect 02lansare proiect 03lansare proiect 04lansare proiect 05lansare proiect 06lansare proiect 07lansare proiect 08lansare proiect 09lansare proiect 10lansare proiect 01
DorohoiNews.ro, 31-05-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat și doamnă pentru curățenie ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro