Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

tabara-de-vara-isu (4)

50 de elevi de gimnaziu din judeţul Botoşani participă, în această săptămână, la una dintre cele mai inedite şi, totodată,  utile experienţe – Tabăra de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă.

Timp de cinci zile, aceştia vor învăţa de la pompieri, medici, asistenți și paramedici SMURD, dar şi voluntari de la Crucea Roşie cum să-şi protejeze propria viaţă, dar şi cum să-şi ajute semenii, atât teoretic, cât şi practic, totul sub formă de exerciţii, jocuri şi concursuri interactive.

Unică la nivel naţional, parte a proiectului educaţional „Prezent şi Viitor în Siguranţă”, Tabăra de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă, organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani în parteneriat cu Instituţia Prefectului Judeţul Botoşani, Consiliul Judeţean Botoşani, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, Societatea Naţională de „Cruce Roşie” – Filiala Botoşani, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Botoşani, Clubul Copiilor Dorohoi, Primăria Municipiului Dorohoi, Primăria comunei Mihai Eminescu, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani şi Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, a ajuns la a VIII-a ediţie.

Pentru al patrulea an consecutiv, este organizată la Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”.

La festivitatea de deschidere, care a avut loc în această dimineaţă, alături de cei 50 de elevi au fost: subprefectul județului, Daniela Lozneanu, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta, inspectorul șef al ISU Botoșani, colonel dr.ing. Mihail Cristian Amarandei, precum și reprezentanții instituțiilor care sunt partenere în acest proiect.

Încă din prima zi, elevii au început pregătirea pentru a face faţă unor situaţii dificile, participând la mai multe concursuri interactive şi exerciţii de evacuare în caz de cutremur, inundaţie şi incendiu.

Marţi vor participa exerciţii demonstrative şi activităţi interactive în domeniul prevenirii incendiilor, iar miercuri sunt planificate prezentări şi concursuri din domeniul protecţiei civile.

Pe 2 august, elevii vor învăţa cum să comunice la 112 o situaţie de urgenţă la care ar putea fi martori, dar şi cum să acorde primul ajutor în caz de înec.

În fiecare seară vor desfăşura o serie de activităţi recreative, respectiv excursii la mănăstirile şi instituţiile culturale din judeţ, concerte de muzică populară, jocuri interactive pentru dezvoltarea spiritului de echipă, karaoke, concurs de miss şi foc de tabără.

La finalul taberei, participanţii vor fi evaluaţi cu ajutorul unui chestionar ce conţine 20 de întrebări din domeniul situaţiilor de urgenţă. Cele mai bune echipaje vor primi cupe, diplome şi medalii.

Elevii vor pleca din tabără pe 3 august, în jurul prânzului. 

O parte din costurile taberei sunt suportate de Consiliul Judeţean Botoşani.

Proiectul educaţional „Prezent şi Viitor în Siguranţă” se adresează elevilor din clasele V – VIII, care învaţă în şcolile din judeţul Botoşani.

A debutat cu şcoala de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă, care s-a desfăşurat în perioada  02 – 17 iulie, în subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani din municipiile Botoşani şi Dorohoi, precum și oraşele Săveni şi Ştefăneşti.

La activităţile organizate în cadrul şcolii de vară au participat peste 360 de elevi.

50 dintre aceştia, care au obţinut cele mai bune rezultate în urma evaluării,  participă la Tabara de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

tabara-de-vara-isu (4)tabara-de-vara-isu (3)tabara-de-vara-isu
DorohoiNews.ro, 30-07-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi: Producătorul de canapele și fotolii își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi: Producătorul de canapele și fotolii își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie
Societate comercială angajează personal (femeie) pentru curățenie. Se cere și se oferă seriozitate. ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Spații de închiriat în municipiul Dorohoi, zonă ultra centrală

Spații de închiriat în municipiul Dorohoi, zonă ultra centrală
Spații de închiriat în municipiul Dorohoi, zonă ultra centrală (lângă Blocul Turn ...

Căutăm femeie pentru îngrijire bătrână, în Dorohoi

Căutăm femeie pentru îngrijire bătrână, în Dorohoi
Căutăm femeie pentru îngrijire bătrână, în Dorohoi. Program 24 cu 48 ore. Oferim ...

Ofer spre închiriere garsonieră situată pe Bulevard

Ofer spre închiriere garsonieră situată pe Bulevard
Ofer spre închiriere garsonieră situată pe Bulevard, în spatele magazinului Rotaru. Este ...

Vând garsonieră decomandată

Vând garsonieră decomandată
Vând garsonieră decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, centrală termică ARISTON, ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Plecarea în veșnicie a părinților este dureroasă și greu de acceptat. Colectivul Liceului ...

Vând casă cu grădină și anexe!

Vând casă cu grădină și anexe!
Casă este compusă: 1 sufragerie 3 dormitoare 2 băi 2 holuri 2 bucătării 1 cameră tehnică 1 magazie ...

Închiriez (vând) garsonieră

Închiriez (vând) garsonieră
Închiriez (vând) garsonieră, 30mp, decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro