Pompierii dorohoieni au fost solicitați vineri, 24 august 2018, în jurul orei 17:00, pentru a interveni în satul Poiana, comuna Brăești.
Incendiul a fost anunțat la numărul de urgență 112, la locul indicat deplasându-se două autospeciale cu apă şi spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi.
La sosirea gărzii de intervenție, incendiul se manifesta la o casă, arzând o cameră și acoperișul acesteia. Pompierii sosiți la locul indicat au localizat incendiul și au intervenit imediat pentru stingerea acestuia, focarul fiind stins în limitele găsite de aceștia.
În urma incendiului a ars acoperițul casei în suprafață de circa 50 mp și bunurile dintr-o încăpere. Totodata a ars și un coteț de animale în care se aflau mai mulți iepuri și păsări care parțial au fost salvate. Cauza producerii incendiului este în curs de stabilire. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro



















