Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

pompieri 12

Momente emoționante astăzi, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, unde a avut loc o întâlnire între cadrele militare în rezervă (pensionarii) și cadrele militare active.

Activitatea, organizată în contextul sărbătoririi Zilei Pompierilor din România și împlinirii a 170 de ani de la Bătălia din Dealu Spirii, a constituit un nou prilej de a ne înclina cu respect și considerație în fața înaintașilor și de a le mulțumi pentru dragostea și devotamentul cu care au slujit arma căreia i s-au dedicat și aparținut. 

Emoția revederii s-a citit pe chipul fiecăruia dintre participanți.

Clipele petrecute împreună au fost momente de bucurie, fiind şi un real schimb de experienţă între generaţii.

În prezența invitaților, doamna subprefect Daniela Petronela Lozneanu, domnul președinte al Consiliului Județean, Costică Macaleți, domnul general de brigadă (r.) Constantin Grădinaru, președintele Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din MAI, filiala Botoșani, inspectorul șef al ISU Botoșani, colonel dr. ing. Mihail Cristian Amarandei, le-a înmânat cadrelor militare în rezervă câte o diplomă aniversară.

Momentul a fost urmat de o vizită la Detașamentul de Pompieri Botoșani, unde au vizualizat tehnica de intervenție care a intrat în dotarea inspectoratului, în ultimii ani.

La finalul întrevederii, s-a ajuns la concluzia că vremurile s-au schimbat, tehnica de intervenție s-a îmbunătățit, misiunile încredințate pompierilor au crescut, însă ceea ce apropie generațiile sunt devotamentul și dragostea pentru semeni.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

pompieri 12pompieri 02pompieri 03pompieri 04pompieri 05pompieri 06pompieri 07pompieri 08pompieri 09pompieri 10pompieri 11pompieri 01pompieri 13pompieri 14pompieri 15pompieri 16pompieri 17pompieri 18pompieri 19pompieri 20
DorohoiNews.ro, 11-09-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere decomandate, la etajul 1, aproape de centru, deasupra ...

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu
Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost o ...

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

Amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna în sufletele noastre

Amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna în sufletele noastre
Șlincu Victor (69 ani) N. 05.05.1956 – D.26.01.2025 Cu inimile împietrite de durere ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro