Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Foto

În perioada care urmează, Jandarmeria Română a dispus intensificarea măsurilor și suplimentarea efectivelor, pentru asigurarea unui climat de ordine, siguranță și liniște publică, la nivel national, precum și pentru soluționarea operativă a sesizărilor cetățenilor.

Jandarmii vor  asigura măsuri de ordine și siguranță publică atât pe timp de zi, cât şi de noapte, în zonele aglomerate, precum şi în locurile de comercializare a produselor specifice sărbătorilor de iarnă (târguri, oboare, pieţe, parcuri etc).Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani vor acţiona în perioada 24 – 26 decembrie a.c., independent sau împreună cu lucrători din cadrul I.P.J.Botoșani, prin măsurile luate avându-se în vedere ca cetăţenii să petreacă Sărbătorile de Iarnă în condiţii de siguranţă.

În aceste zile, vor fi intensificate măsurile de ordine publică şi se vor desfăşura acţiuni în zonele şi arterele intens circulate, în preajma cluburilor, restaurantelor, sălilor de jocuri, urmărind descurajarea persoanelor care ar încerca să tulbure ordinea şi liniştea publică.Totodată, Jandarmeria Română desfăşoară în această perioadă acţiuni pentru prevenirea şi combaterea fenomenului contravenţional şi infracţional specific sărbătorilor iernii, prin monitorizarea respectării legislaţiei referitoare la regimul materialelor pirotehnice.                

Pentru a evita producerea de evenimente nedorite, Jandarmeria Botoșani face următoarele recomandări :
- persoanele care participă la evenimente publice să manifeste răbdare, să respecte indicațiile jandarmilor şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
- în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială sau le este tulburată liniştea, cetăţenii sunt rugați să solicite sprijin prin sistemul unic de urgenţă „112”;
- persoanele care vor alege să își petreacă timpul în stațiunile turistice montane să se informeze asupra stării vremii, itinerariului, a condiţiilor climatice locale, starea de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu – acolo unde acestea există;
- turiștii să aleagă traseele montane sau pârtiile de schi, în funcţie de pregătirea fizică, tehnică şi psihică a celui mai slab din grup;
- în caz de accident, să anunțe Jandarmeria Montană prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunță, ce s-a întâmplat și câte persoane au nevoie de ajutor.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani vă urează Sărbători Fericite!

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Foto
DorohoiNews.ro, 24-12-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat și doamnă pentru curățenie ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro