Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Elena Popescu

Anul acesta Dorohoiul a înregistrat, chiar dacă vă vine greu să credeţi creşteri în anumite domenii. Conform datelor primite de la Biroul de Taxe şi Impozite din Municipiul Dorohoi, pe anul 2010 s-a consemnat o crestere a incasarilor pana la 30 noiembrie, cu aproximativ 10%.  Ceea ce ne arată că dorohoienii şi-au plătit impozitele şi taxele mai mult decît în anii trecuti. Faţă de luna noiembrie  2009, s-a constat o creştere a încasărilor cu 3 miliarde lei la persoanele fizice şi 5 miliarde lei la persoanele juridice.
   ,,Comparativ cu economia oraşului  este o suma mare, deşi poate nu pare. Oamenii trebuie să ştie că aceşti bani pe care ei îi dau se întorc tot la ei. Banii formează veniturile proprii ale Consiliului Local. Ţin să adaug că vom initia în viitor un top al  ,,bun platnicilor spre a arăta societăţii că se poate indiferent de dificultăţi. Ştim că e greu, mai ales în Dorohoi. Colectarea merge lent din cauza salariilor mici, dar  trebuie să ţinem pasul cu schimbările", a declarat pentru DorohoiNews.ro, Popescu Elena, şef Serviciu Taxe şi Impozite.
În legătură cu acest subiect Dorin Alexandrescu, primarul Dorohoiului a dorit să transmită: ,,Vreau să mulţumesc cetăţenilor pentru contribuţia lor avînd în vedere situaţia socio-politico-economică deosebit de grea din acest an. Veniturile cetăţenilor au scăzut, însă mă bucur că aceştia şi-au plătit taxele şi impozitele în mod exemplar. Cu ajutorul lor am reuşit să suplinim deficitul de 8 miliarde rezultat prin reducerea cheltuielilor, implicit a bugetelor locale cu 25% de către Consiliul Judeţean". (DorohoiNews.ro)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Elena Popescu
DorohoiNews.ro, 28-12-2010

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

29.12.2010 la 23:41

Tanti Popescu ,fugi si ascunde-te in padure ca nu stii sa vb cu oamenii asa ca locul tau nu e la taxe si impozite ,ma mir de cum nu te-au zburat inca.

28.12.2010 la 09:42

si eu care credeam ca banii dorohoienilor se duc in prima ta de Craciun de 40 de milioane ....Daca se duceau unde trebuia nu aveam un drum satesc prin centrul orasului. Deci tanti du-te si suna la alta usa ...

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Familia Balan Ioan transmite sincere condoleante familiei la trecerea in nefiinta a dragului nostru prieten ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

Vând stoloni de căpșuni

Vând stoloni de căpșuni
Vând stoloni de căpșuni, soi foarte aromat și productiv, cu prețul de 1 leu/ stolon. Comanda ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați
Societate comercială din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro