Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

sc normala fete Anghelescu

Importanţa pe care o acorda conducerea oraşului Dorohoi învăţământului s-a reflectat şi în rezultatele excelente ale unor absolvenţi care au îmbogăţit rândurile personalităţilor neamului românesc şi, astfel, au rămas pe veci în memoria oamenilor.

În Dorohoi, la o populaţie de aproximativ 20.000 de locuitori în anul 1925, existau nu mai puţin de 16 şcoli: 8 şcoli primare, 5 licee, 2 şcoli de meserii, o şcoală elementară de comerţ. Pe lângă acestea funcţionau şi 3 grădiniţe. Toate beneficiau de cadre didactice cu un remarcabil  simţ profesional şi o incredibilă putere de dăruire în educarea elevilor.

Rândurile de faţă le dedicăm activităţilor deosebit de fructuoase şi educative pe care le organizau colectivele de cadre didactice ale şcolilor, acţiuni cu deosebit impact asupra educaţiei elevilor şi care, în acelaşi timp, ridicau prestigiul şcolii în ochii părinţilor şi dorohoienilor.

În susţinerea acestor afirmaţii vom reda articolul apărut în „Gazeta Dorohoiului" numărul din 30 iunie 1926,articol ce reliefează fidel strădania slujitorilor învăţământului din cele 16 şcoli de pe raza oraşului în acţiunea de educare multilaterală a elevilor.

„Şcoala normală de fete din Dorohoi,sub direcţiunea doamnei Xenia Nicolau,înfiinţată anul trecut,a făcut mari progrese în scurtul timp de când funcţionează. Cu prilejul serbărei de fine de an, dată în parcul Aurora, elevele şcoalei, admirabil pregătite, au excelat în jocuri, coruri, recitări şi altele.

Expoziţia aranjată cu un gust deosebit,denotă munca extraordinar de mare depusă de corpul profesoral, în frunte cu d-na Xenia Nicolau, vrednica directoare a şcoalei, iar pe de altă parte silinţele ce şi le dau elevele şcoalei pentru învăţătură.

Secţia lucrului de mână cuprinde lenjerie, sub conducerea d-nei Ana Ştefănescu, unde s-au expus: rochiţe, cămăşi, batiste, perne, cerşafuri şi altele, iar croitoria sub conducerea d-şoarei Margareta Calcântraur unde s-au expus admirabile  bluze, rochii, pelerine, uniforme etc.

Secţia desenului, sub conducerea d-nei Natalia Camil Ionescu, cuprinde desene şi reuşite picturi, obiecte de pe natură şi diverse modele de covoare cu motive româneşti. Secţia ţesutului tot sub conducerea d-nai Ionescu cuprinde frumoase covoare, carpete şi perne. Secţia de sericicultură, de sub conducerea d-nei Cornelia Galiţi, a expus gogoşi, culese şi urcate pe măturele, scule de borangic filat şi altele.

Corpul profesoral al acestei şcoli, în afară de harnica directoare, d-na Xenia Nicolau, care are pedagogia, şi afară de profesoarele de la secţiile de mai sus, se completează cu protoereul Grigorescu pentru religie, d. profesor titular I. Radowski pentru matematici; Kaindl pentru geografie; d-na Aurelia Dancu pentru franceză; doctorul Ceapara pentru igienă; d-şoara Botez româna şi gimnastica; d-şoara Ştefan muzica; d-şoara Stoicescu româna şi grădinăria.

La aplicaţii sunt d-şoarele Failer şi Simionescu. Activitatea desfăşurată de acest aşezământ de cultură merită să fie dată de exemplu, iar şcoala merită să fie văzută de oricine vrea să-şi dea seama cât de departe se ajunge atunci când în corpul insttutţiunilor se află persoane cu dor de muncă."

Actualmente trăim într-o epocă în plin avânt al tehnologiei în defavoarea îndeletnicirilor artizanale. Cusăturile naţionale care odinioară înfrumuseţau interiorul caselor, nu vor fi aşezate în expoziţii ci vor intra într-un nemeritat con de umbră şi se vor găsi doar în sipetele bunicilor. În loc de frumoasele expoziţii şcolare care animau oraşul la sfârşit de an şcolar, vom avea discoteci şi cafenele. O farfurie executată cu măiestrie de foştii olari poate fi mai sănătoasă decât recentele farfurii din plastic, despre care cercetătorii atenţionează ca sunt nocive. Tinerii nu mai sunt îndrumaţi în a-şi dezvolta aptitudinile artizanale, caracteristice românilor de veacuri. Poate că înfiinţarea şcolilor profesionale, aşa cum se preconizează, va aduce un suflu nou în munca profesorilor şi elevilor întru păstrarea tradiţiilor noastre. Rămâne doar să ne asumăm responsabilitatea de educator şi să activăm cu inima, sufletul şi mintea în această direcţie. Prof. Ilarion Mandachi

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

sc normala fete Anghelescusc normala fetesc normala fete (2)
DorohoiNews.ro, 11-05-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

Ofer spre închiriere apartament

Ofer spre închiriere apartament
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere,zona Olinescu lângă 2 Pași .Apartamentul este ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro