Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

QUEEN

„Maria, Regina României”, un film bazat pe fapte reale, în regia lui Alexis Sweet Cahill, va ajunge la Dorohoi cu ocazia celebrării a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Primăria municipiului Dorohoi invită toți dorohoienii să vizioneze cel mai așteptat film începând de vineri, 24 ianuarie 2020 - ora 13:00; sâmbătă – ora 16:00 și duminică – ora 14:00, la Cinematograful „Melodia’’, intrarea fiind liberă.

„În esenţă, acest film este povestea unei femei hotărâte ce devine eroina unei întregi naţii“, a declarat regizorul.

Filmul, bazat pe evenimente reale, deschide porţile către partea nevăzută ori prea puţin ştiută a unui moment ce a marcat cu adevărat destinul unei ţări ce se voia reîntregită, precizează comunicatul citat.
Scenariul se sprijină pe informaţii din jurnalul Reginei, articole din presa vremii, dar şi pe declaraţii ale politicienilor acelor ani.

Filmul prezintă zbuciumul unei regine ce se identifică cu durerea şi nevoile unei ţări aflate în război, în pericol de a-şi pierde integritatea şi graniţele. Redă un moment istoric crucial, primăvara anului 1919 – Conferinţa de Pace de la Paris. Personaj cheie, iubit, controversat, dar şi invidiat, Regina Maria a ştiut să îşi folosească toate atuurile pentru împlinirea unui mare vis: România Mare, se arată în comunicatul citat de Agerpres.

Filmările au avut loc în România şi Franţa. Au fost puse în valoare locaţii autentice precum: Palatul Cotroceni, Castelul Peleş, Quai d’Orsay din Paris, iar în post-producţie au fost recreate zone din Calea Victoriei, Gara de Nord, Gare de Lyon, Place Vendome, aşa cum arătau în 1919.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

QUEENafis QUEEN
DorohoiNews.ro, 21-01-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi angajează paznic

Texty Garments Dorohoi angajează paznic
SC TEXTY GARMENTS DOROHOI angajeaza paznic (cu atestat)! Mai multe detalii la nr de telefon 0743754299 

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor ...

DANIVAS solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul „Secție debitare material lemnos și fabricare peleți ...

DANIVAS solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul „Secție debitare material lemnos și fabricare peleți și brichete”
SC DANIVAS SRL solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul SECȚIE DEBITARE MATERIAL ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Ofer spre inchiriere apartament cu doua camere decomandate,in Dorohoi,str.Duzilor. Relatii la telefon ...

Vând teren intravilan

Vând teren intravilan
Vând 1500 mp teren intravilan in centrul satului Popeni la 10 minute de Dorohoi.Pe teren este o ...

Teren de vânzare

Teren de vânzare
Vând teren intravilan în suprafață de 9450 mp , situat în localitatea Iezer , comuna ...

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI
Suntem alături de colegul nostru, Cernușcă Ruben-Beniamin, la trecerea în nefiinţă a mamei ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Dau spre închiriere, apartament cu 2 camere, 47 mp, situat în Calea Plevnei, etaj 3, mobilat ...

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8
Apartamentul spre închiriere este mobilat complet, cu două camere, decomandat. Este în apropiere ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro