Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Politisti premiati_2

Joi, 16 iulie, cu ocazia Zilei Ministerului Afacerilor Interne au fost acordate distincții polițiștilor care s-au remarcat în ultimul an, prin fapte deosebite, acte de eroism sau prin inițierea sau participarea la acțiuni caritabile. 

La nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Botoșani, au fost acordate două distincții cu Emblema de Onoare a MAI , pentru servicii și fapte deosebite care au contribuit la ridicarea prestigiului Ministerului Afacerilor Interne, agentului șef de poliție Mihai Cătălin Dornean și agentului șef adjunct Cătălin Moruzi.

Ei sunt polițiștii cu care ne mândrim și pe care dorim să-i prezentăm tuturor. Oameni cu onoare și principii, care își fac meseria cu credință și pasiune. Un polițist care merită toate aprecierile și gândurile noastre bune este agent șef de poliție, Mihai Cătălin Dornean. Acesta a intrat în Poliția Română, în anul 2005, vine din rândul civililor, însă a demonstrat că aceasta este menirea sa și nicăieri nu s-ar potrivi mai bine decât în slujba binelui.  

Agent șef adjunct de poliție,  Cătălin Moruzi, face de asemenea parte din familia numeroasă și puternică a Poliției Române. Acesta a intrat în sistem în anul 2005,fiind absolvent alȘcolii de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr”, Câmpina. 

Cei doi își desfășoară activitatea în cadrul Poliției Municipiului Botoșani - Biroul Rutier.

Secunda care a făcut diferența

În noaptea de 23/24.11.2019, în jurul orei 02:00, cei doi polițiști, aflândus-se în serviciul de patrulare pe raza municipiului Botoșani, au observant pe strada Petru Rareș, un autoturism tip „taxi”, care staționa pe marginea părții carosabile, iar dinspre acesta se deplasa un bărbat. 

Întrucât li s-a părut suspect bărbatul respectiv, au oprit autospeciala de poliție și au încercat interceptare acestuia, moment în care bărbatul a încercat să se sustragă și a fugit, fiind umărit, pe o distanță scurtă și imobilizat. 

În același timp, polițiștii au auzit strigătul de ajutor al unui alt bărbat care se afla după autoturismul taxi, fiind victima persoanei identificată anterior. Victima prezenta tăieturi în zona cervicală și sângera,iar unul dintre polițiști a încercat să-i oprească sângerarea până la sosirea echipajului de ambulanță.  

Autorul a fost reținut, iar victima transportată la spital în timp util, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Politisti premiati_2Politisti premiati_1
DorohoiNews.ro, 17-07-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC Spicul 2 SRL regretă trecerea prematură în neființă a colegului Bulat Marian ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, soția, copiii și nepoții anunță încetarea din viață a dragului ...

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colegii de la FCA DOROLACT sunt alături de Dana Bulat la trecerea în neființă a soțului Marian ...

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe
Conducerea şi întregul colectiv al Spitalului Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi sunt ...

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică
S-a împlinit un an de când ne-a părăsit draga noastră mamă, profesor Elena Vieru, trecută ...

Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului

Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului
Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului, cu 3 puncte de lucru și 25 ...

Sincere condoleanțe din partea vecinilor

Sincere condoleanțe din partea vecinilor
Suntem alături de familia VIZITEU în aceste clipe grele pricinuite de pierderea bruscă a tatălui ...

Vând mobilă

Vând mobilă
Vand mobila de sufragerie, tel.0740339721

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro