Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Politia_1

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 41 de ani din comuna George Enescu, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de agresiune sexuala si lovire sau alte violențe. 

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că la data de 11 septembrie, acesta, in timp ce se afla pe strada 1 Decembrie din municipiul Dorohoi, ar fi abordat o minoră de 4 ani față de care ar fi exercitat acte de natură sexuală, atingând-o în zona intimă. 

O altă minoră, de 6 ani, care era în apropiere a recționat la comportamentul bărbatului, moment in care acesta ar fi prins-o de braț, exercitând presiune, însă fără a-i provoca leziuni. Ulterior, bărbatul a renunțat la acțiunile sale, părăsind zona respectivă. La scurt timp de la acest eveniment, prin acea zona patrula un echipaj mixt, format din jandarm și polițist, care au fost abordați de minorele respective, povestindu-le cele întâmplate. Polițiștii au procedat la efectuarea de verificări, fiind identificat bărbatul bănuit de comiterea faptelor si condus la sediul poliției pentru audieri. 

Acesta a fost introdus in Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat in fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Politia_1
DorohoiNews.ro, 12-09-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

Basota Pomirla

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PARTENERI

Artificii Dorohoi

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Caut de lucru la tăiat lemne cu drujba

Caut de lucru la tăiat lemne cu drujba
Caut de muncă la tăiat lemne cu drujba. Relații la telefon: 0759887441

Caut de muncă la curățenie

Caut de muncă la curățenie
Caut de muncă la curățenie. Relații la telefon: 0743317658

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Colectivul clasei a XII-a C, de la Liceul Grigore Ghica-voievod, promotia 1987, profesor diriginte Elena ...

Vând porc

Vând porc
Vand porc 120kg. Sunati la 0756706239

Colectivul Școlii Profesionale „Sfântul Apostol Andrei” Smârdan transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Școlii Profesionale „Sfântul Apostol Andrei” Smârdan transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Școlii Profesionale „Sfântul Apostol Andrei” Smârdan împărtășește ...

Farmacia Magistra angajează asistent de farmacie

Farmacia Magistra angajează asistent de farmacie
Farmacia Magistra angajează asistent de farmacie, experiența constituie un avantaj, CV-urile se depun ...

Caut să închiriez apartament

Caut să închiriez apartament
Caut sa închiriez apartament în Dorohoi, mobilat! Telefon: 0758539291

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vand apartament cu 2 camere in Dorohoi, cartier Doja, strada Aleea Prieteniei nr.12, bl.12, ap.18 etaj ...

Șofer, caut de lucru

Șofer, caut de lucru
Șofer cu mașină proprie, disponibil mereu, ofer serviciile mele. Telefon 0770252991

Cumpăr ciocălăi

Cumpăr ciocălăi
Cumpar CIOCALAI Ofer 100,00 lei/tonă. Pentru cantități mai mari, asigur transport. Telefon: 0740531185

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro