Bărbat din Dorohoi diagnosticat COVID 19, preluat de urgență de elicopterul SMURD

14 oct. 2020, Local
Bărbat din Dorohoi diagnosticat COVID 19, preluat de urgență de elicopterul SMURD

Un bărbat de 52 de ani din Dorohoi, diagnosticat cu noul coronavirus, a fost preluat, miercuri, 14 octombrie 2020, de un elicopter SMURD. 

Bărbatul a fost internat inițial la Spitalul Județean „Mavromati”, dar pentru că starea de sănătate s-a înrăutățit, a fost cerut transferul la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” București pentru internare pe Anestezie și Terapie Intensivă, aflându-se în stare critică. Însă nicio secție de Anestezie și Terapie Intensivă din Capitală nu mai dispune de locuri pentru pacienții COVID, așa că bărbatul a ajuns la un spital din Iași.

Aeronava a aterizat în jurul orei 12:40 la Unitatea Militară de pe strada Petru Rareș din Botoșani, măsurile de siguranță fiind luate de un echipaj de pompieri al Gărzii de Intervenții, iar pacientul fiind adus de o ambulanță.

Sursa: DorohoiNews.ro