Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

pol de frontiera

Având în vedere că ne aflăm în perioada Sărbătorilor Pascale Catolice, precum şi într-o situaţie specială, în contextul dispunerii unor măsuri pentru limitarea răspândirii infecţiei cu Sars - Cov 2, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au fost dispuse măsuri pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat, iar polițiștii de frontieră acționează alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţa publică în zona de competenţă.

În această perioadă, atât în punctele de trecere a frontierei, cât şi în zona de frontieră – 30 km interior de la linia de frontieră, peste 1.000 de poliţişti de frontieră desfăşoară zilnic, la nivelul întregii ţări, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat, precum şi pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere.

În prezent, prin punctele de frontieră se înregistrează valori de trafic normale pentru această perioadă, fără a se înregistra blocaje sau timpi mari de aşteptare. În vederea fluidizării traficului la granițele României, reprezentanţii Poliției de Frontieră Române menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din Republica Moldova, în vederea dispunerii unor măsuri comune.

 În continuare, recomandăm cetăţenilor români şi străini care trebuie să tranziteze frontiera națională în această perioadă  să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional și să consulte aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră - www.politiadefrontiera.ro.

Reamintim că în perioada Sărbătorilor Pascale, circulaţia autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone este oprită pe teritoriul Ungariei. Autorităţile de frontieră din Ungaria au comunicat care sunt perioadele cu restricţii - 01.04.2021 (ora 23.00) -  02.04.2021 (ora 23.00), respectiv 03.04.2021, (ora 23.00) - 05.04.2021 (ora 23.00), iar în intervalele vizate şoferii automarfarelor au obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la reluarea circulației pe drumurile publice din Ungaria

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

pol de frontiera
DorohoiNews.ro, 02-04-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Florisol Dorohoi angajează muncitori necalificați (bărbați sau femei)

Florisol Dorohoi angajează muncitori necalificați (bărbați sau femei)
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați (bărbați sau femei) la secția de producție ...

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane
Societate comerciala din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere (cife) și autocamioane. ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

† IN MEMORIAM † PROF. DAN VALERIA Profesor de Chimie — Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi

† IN MEMORIAM † PROF. DAN VALERIA Profesor de Chimie — Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi
Cu profundă durere şi cu inimile apăsate de tristețe, colectivul Colegiul Național „Grigore ...

Schimb apartament

Schimb apartament
apartament 2 camere foarte spațios,absolut toate utilitățile..schimb cu casa in Dorohoi sau împrejurimi..mai ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Familia Balan Ioan transmite sincere condoleante familiei la trecerea in nefiinta a dragului nostru prieten ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro