Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Incendiu Darabani (1)

În dimineața zilei de duminică, 9 mai 2021, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie de pe strada Armeană din oraș. Familia își încălzea locuința cu o centrală termică, însă coșul de evacuare a fumului nu era izolat corespunzător. Căldura radiată a aprins materialele combustibile din apropiere, iar flăcările s-au extins la lemnul din construcția acoperișului.

Puțin după ora 03.00, proprietarii, care dormeau la parter, au realizat că locuința le este afectată de un incendiu și au solicitat sprijinul salvatorilor. La fața locului au ajuns pompierii militari și voluntari din Darabani, cu două autospeciale cu apă și spumă, precum și colegii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.

La sosirea forțelor de intervenție, ardeau astereala și elementele de susținere a acoperișului, existând pericolul de propagare a flăcărilor la camerele de la mansardă. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit, în total, 17 pompieri militari și voluntari, mai bine de cinci ore. Au ars elementele combustibile din construcția acoperișului. S-au salvat și protejat de foc bunurile din locuință. Locatarii casei nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Pentru a preveni incendiile, NU UITAȚI: 
 - coşurile de fum trebuie izolate faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului, iar în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
- în podurile clădirilor, coşurile trebuie tencuite pe interior şi pe exterior, date cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere; 
- coşurile de fum trebuie curăţate, verificate și reparate atunci când se constată defecțiuni.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Incendiu Darabani (1)Incendiu Darabani (2)Incendiu Darabani (3)Incendiu Darabani (4)
DorohoiNews.ro, 09-05-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează responsabil facturare

SC angajează responsabil facturare
SC angajeaza responsabil facturare si gestiune depozit . cerinte: -abilitati in folosirea programului ...

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, zonă centrală, deasupra magazinului Profi Dorohoi! Se vinde ...

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

Angajăm lucrător fast-food

Angajăm lucrător fast-food
Rezervart Dorohoi angajează lucrător fast-food. Cerem și oferim seriozitate. Relații la telefon: ...

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Ofer spre închiriere apartament cu două camere complet mobilat situat în aleea criva la ...

Angajez doamnă pentru o bătrână

Angajez doamnă pentru o bătrână
Caut doamnă pentru îngrijirea unei batrane, regim intern în localitatea Zamostea detalii ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Închiriez in Dorohoi apartament cu 2 camere str. Aleea Primăverii, et. 2, rel. 0751763878.

Ofer garsonieră de închiriat

Ofer garsonieră de închiriat
Ofer spre închiriere garsonieră decomandata,mobilată,și utilată în Plevna Str.Aleea Criva ...

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp
Ofer spre închiriere spațiu în suprafață totală de 410 mp în Dorohoi, str. Vlad ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro