Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Incendiu (1)

O femeie în vârstă de 76 de ani, din satul Zoițani, comuna Adășeni, și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a mistuit locuința. Tragedia a avut loc astăzi, la prânz, iar alarma a fost dată de vecinii victimei, care au sunat la 112. Femeia locuia singură și avea probleme locomotorii.

La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp timp, două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, cu două autospeciale cu apă și spumă, pompierii voluntari din comună, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Când pompierii au ajuns la fața locului, locuința femeii ardea în totalitate. Trupul carbonizat al proprietarei a fost găsit în interior, sub tavanul prăbușit. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un jar căzut din sobă pe materiale combustibile.

Pentru a preveni astfel de evenimente tragice vă recomandăm:
- Nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării.
- Nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului.
- Nu lăsați ușa sobei deschisă.
- Nu supraîncălziți soba.
- Montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri.
- Nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere.
- Stingeți focul pe timpul nopții.
- Nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Incendiu (1)Incendiu (2)
DorohoiNews.ro, 19-01-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

CMC

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

Dealu Morii



PUBLICITATE

Basota Pomirla

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

ZiareBotosani.ro

PARTENERI

Artificii Dorohoi

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Vând apartament cu 2 camere în Dorohoi

Vând apartament cu 2 camere în Dorohoi
Vând apartament cu 2 camere în Dorohoi, strada Duzilor, decomandat, an construcție: 1977-1990, ...

Vând apartament cu 3 camere situat pe strada Poștei

Vând apartament cu 3 camere situat pe strada Poștei
Vând apartament cu 3 camere, 2 băi, 2 balcoane, situat pe strada Poștei, vizavi de poliție. ...

LIUDAKAST Dorohoi personal pentru spălătorie și vulcanizare

LIUDAKAST Dorohoi personal pentru spălătorie și vulcanizare
S.C.LIUDAKAST SRL Dorohoi angajează personal pentru SPALATORIE și VULCANIZARE. Relaţii la telefon: ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Angajăm asistent farmacie în Dorohoi

Angajăm asistent farmacie în Dorohoi
Angajăm asistent farmacie în Dorohoi. Relații la telefon 0741038553

Angajez frizer

Angajez frizer
Angajez frizer! Detalii la telefon 0740568845

SC din Dorohoi angajează muncitori. Vezi detalii!

SC din Dorohoi angajează muncitori. Vezi detalii!
SC Ciuris Zapateria SRL cu sediul în Dorohoi, strada Sf. Ioan Românul, angajează muncitori ...

SC din Dorohoi angajează mecanic agricol

SC din Dorohoi angajează mecanic agricol
Societate Comercială din Dorohoi cu profil agricol și comercializare cereale angajează mecanic agricol. ...

SC din Dorohoi angajează tehnician agronom

SC din Dorohoi angajează tehnician agronom
Societate Comercială din Dorohoi cu profil agricol și comercializare cereale angajează tehnician agronom. ...

SC din Dorohoi angajează inginer agronom

SC din Dorohoi angajează inginer agronom
Societate Comercială din Dorohoi cu profil agricol și comercializare cereale angajează inginer agronom. ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro