Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Dorohoi Primaria

Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local de joi 28 aprilie, nu au figurat proiecte cu potenţial conflictual, totuşi, membrii deliberativului PNL dorohoian au reuşit să blocheze proiecte importante pentru cetățenii din municipiul Dorohoi.

Prin această manifestare a consilierilor PNL de abținere în priectele inițiate de primar, s-a creat un prejudiciu Colegiului „Grigore Ghica”, s-a creat un prejudiciu Școlii generale nr.5, prin faptul că nu vor putea organiza acele cursuri care erau și o sursă suplimentară de venituri pentru școlile respective. Este vorba de aproximativ jumatate de milliard de lei care pur și simplu prin neînțelegere și prin acest gest pe care l-au făcut consilierii PNL, pot fi pierdute.

„Nu am știut absolut nimic până la începutul ședinței despre această disfuncționalitate din Consiliul Local, în ceea ce privește votul consilierilor PNL. De la începutul  ședinței am văzut cum  consilierii PNL votează împotriva proiectelor inițiate de  primar, fiind privați încă o dată de intrarea unor investiții majore în Dorohoi. Pe ordinea de zi au fost câteva proiecte importante în special în asigurarea unui cadru în așa fel încât școlile să primească anumite sume de bani prin organizarea unor cursuri postuniversitare și al doilea obiectiv foarte important, acel proiect de hotarare în ceea ce privește valorificarea terenului de la fosta unitate militară pentru construirea unui Kaufland. Acest lucru m-a determinat ca luni să fac o ședință extraordinară și să repun aceste proiecte pe ordinea de zi în așa fel încât eroarea manifestată să poată fi reglementată.”, a declarat pentru Dorohoi News primarul Dorin Alexandrescu.

Votul consilierilor PNL a fost explicat de către Constantin Bursuc liderul PNL dorohoian, ca fiind un semnal de alarmă în cadrul USL. „Am vrut să tragem un semnal de alarmă, datorită comunicării precare din cadrul USL și să arătăm că existăm.”, a menționat Constantin Bursuc.

Legat de declarațiile făcute de către președintele PNL Dorohoi Constantin Bursuc, primarul Dorin Alexandrescu a ținut să precizeze. „Am înțeles că acțiunea a fost un semnal de alarmă. Eu însă adaug că dacă ar trebui să tragă un semnal de alarmă într-o Uniune cum este a noastră, a PSD-ului și a PNL-ului, acest lucru se poate face la masa negocierilor între noi și nu în Consiliul Local, acolo unde se decide soarta orașului, nu a unor partide.”

Pentru a reabilita această disfuncționalitate a Consiliului Local Dorohoi, primarul Dorin Alexandrescu a convocat o ședință extraordinară luni 2 mai. (DorohoiNews.ro)


Autor: DorohoiNews

 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Dorohoi Primaria
DorohoiNews.ro, 30-04-2011
10Local

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

01.05.2011 la 20:33

dom. primar ce faceti cu alianta contra firii daca nu se voteaza pe 2 mai,eu zic sa faceti sedinte de consiliu in fiecare zi


01.05.2011 la 20:16

Cinei b......l asta de se da mare politician.Mai bine ar sta ascuns unde-i locul in vizuina.Cred ca la plitica se pricepe ca baba la trotineta.PNL-isti aveti grija vin alegerile.S-ar putea la Dorohoi sa luati urma Taranistilor.

30.04.2011 la 22:47

mai fratilor,oare cand nu ve-ti mai pune interesele de partid inaintea intereselor comune,a comunitatii unde traim cu totii: pdl-isti, pnl-isti, psd-isti,in acelasi oras murdar, in aceleasi gropi,in aceleasi etc. samd.?

30.04.2011 la 22:41

"OAMENII NOSTRI LA DISPOZITIA NOASTRA" Inca nu au schimbat sloganul.

30.04.2011 la 18:26

bravo !!!! felicitari !!!! tot asa pentru voi si pentru noi astia de rand sa ne mire ?! nu niciodata inti interesele voastre si apoi pentru asta daca se mai poate face ceva pentru oamenii de rand dar tre sa fie penalizati cumva bine ca stim cine ''ne ajuta'' !!!!!!!!!

30.04.2011 la 18:13

atat va mai influenteaza niste articole din ziare sau chiar televiziuni gandirea..daca spuneau ca base e bun base e bun atunci:)..sunteti un pic cam limitati si voi vreti binele acestui oras

30.04.2011 la 16:55

iti place bursuc? dai bine in ochii sefului de la pdl... succesuri in continuare..........

30.04.2011 la 15:15

oare ar trebui sa ne mai mire???ce mai conteaza orasul cad ei nu mai stiu cum sa obtina tot felul de functii si profituri personale!!!!!

30.04.2011 la 14:31

PNL-ul sunt un partid care vor sa traga doar pentru ei dar nu si pentru cetateanul de rand!!!!!!!sunt niste oameni de nimicuri!!!!!

30.04.2011 la 13:12

Acum stim ca exista si PNL...da nu-i mai votam..ca se opun intereselor cetatenilor exact cand nu trebuie... Au doar interese proprii. Asa-i cand ajung toti maidanezii politicieni...Rusine sa le fie!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro