Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

recensamant

În perioada 22-31 octombrie 2011, în întreaga ţară se desfăşoară Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor.

Amplă operaţiune statistică ce se  produce la intervale regulate – de regulă 10 ani – numărarea oficială a populaţiei pe teritoriul unei ţări şi în cele mai mici sub-teritorii geografice ale sale, împreună cu un număr selectat de caracteristici demografice şi sociale ale populaţiei, recensământul are avantajul de a oferi informaţiile detaliate şi sigure necesare pentru planificarea şi implementarea politicilor economice şi sociale de dezvoltare, la nivel naţional şi local, statal şi privat, pentru activităţi administrative sau de cercetare ştiinţifică.

În plus, faţa de recensămintele anterioare, Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor 2011, primul ce are loc după accederea României în Uniunea Europeană, oferă în planul Uniunii datele şi informatiile necesare cunoaşterii potenţialului uman al întregii  comunităţii europene, cu informaţii relevante privind mişcarea migratorie a acesteia între diferitele ţări membre şi în afara uniunii, cu un accent special asupra populaţiei în vârstă de muncă. Este motivul pentru care Regulamentul Comisiei, documentul în baza căruia se organizează recensămintele naţionale, a stabilit ca în toate ţările membre recensământul să se desfăşoare în aceleaşi an – 2011, ceea ce oferă premizele comparabilităţii la nivel comunitar.


De altfel, sloganul sub care este organizat recensământul, “Pentru că fiecare contează” relevă tocmai ideea că fiecare persoană înregistrată şi fiecare informaţie obţinută cu prilejul recensământului contează în fundamentarea programelor şi proiectelor de dezvoltare atât la nivelul Uniunii Europene, cât şi în plan naţional şi local.
Acţiune complexă şi costisitoare sub aspectul eforturilor financiare şi umane – RPL 2011 implică cheltuieli de cca 193.000 mii lei şi peste 120.000 de persoane angajate numai pentru operaţiunile de înregistrare în teren.

Reuşita sa depinde în mod esenţial de doi factori. Cel dintâi, acurateţea şi claritatea materialelor de lucru – chestionare, manual, ghid este condiţionat de profesionalismul şi calitatea personalului de recensământ, în primul rând a statisticienilor care au elaborat aceste materiale în conformitate şi la standardele metodologice statistice internaţionale.

Cel de-al doilea factor, poate şi mai important, îl reprezintă disponibilitatea populaţiei de a participa la recensământ prin răspunsuri oneste la întrebările recenzorilor, ceea ce nu se poate realiza decât printr-o promovare corespunzătoare în care parteneriatul cu mass-media devine hotărâtor. Pentru că, deşi primirea recenzorului şi dialogul cu acesta este o obligaţie, în egală măsură legală şi civică, pentru toate persoanele aflate pe teritoriul României în perioada desfăşurării recensământului, răspunsurile ţin exclusiv de libera declaraţie a respondentului, nefiind cerută prezentarea nici unui document justificativ, cu excepţia actului de identitate necesar înscrierii corecte a codului numeric personal.
Răspunsul la toate întrebările chestionarului trebuie să fie făcut ştiind că toate informaţiile ce vor fi oferite beneficiază de protecţia confidenţialităţii, garantată prin lege, că ele nu vor putea fi folosite în nici un alt scop decât cel statistic.

Având în vedere importanţa asigurării reuşitei recensământului din toamnă, în premieră, se va organiza un RECENSĂMÂNT DE PROBĂ, în perioada 7- 16 mai a.c.

Recensământul de probă se desfăsoară în toate judeţele: 3 sectoare de recensământ în municipiul reşedinţă de judeţ, 3 sectoare în mediul rural ceea ce înseamnă, la nivel naţional 261 de sectoare de recensământ, respectiv 282 de recenzori (lista localitătilor în anexa 1).

Scopul realizării recensământului de probă:

-    testarea  la scară mică a activităţilor de organizare şi a  metodologiei;
-    verificarea mărimii normelor medii de lucru pe un recnzor, ceea ce va permite dimensionarea finală corectă şi adecvată realităţii a sectoarelor de recensământ şi stabilirea numărului necesar de recenzori şi al personalului de îndrumare al recensământului.
-    experimentarea sistemului şi a normelor de codificare a materialului de recensământ cu ajutorul echipamentului electronic, stabilindu-se cerintele de control logic şi validare automată a informaţiilor.
-    datele obţinute în urma recensământului pilot sunt folosite cu scopul de a pregăti recensământul şi nu reprezintă o sursă de date referitoare la populaţie şi locuinţe.

În vederea asigurării unui grad de participare a populaţiei la recensământul de probă, fără a crea confuzii care să afecteze buna desfăşurare a recensământului propriu-zis, popularizarea acţiunii din 7-16 mai a.c. se face exclusiv în localităţile cuprinse în eşantionul pilot prin afişe expuse la primăriile locale, fluturaşi distribuiţi la domiciliile persoanelor ce vor fi intervievate ( anexa 2) şi vizite preliminare ale recenzorilor.
De precizat că toţi recenzorii vor avea şi la recensământul de probă, ca şi la cel propriu-zis, documente de identificare, pe care le vor prezenta în momentul sosirii la domiciliile intervievaţilor. (DorohoiNews.ro)

Diet Club BT

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

recensamant
DorohoiNews.ro, 04-05-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



PUBLICITATE

Diet Club BT

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

CMC

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

Dealu Morii



PUBLICITATE

Basota Pomirla

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

ZiareBotosani.ro

PARTENERI

Artificii Dorohoi

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „M. Kogălniceanu” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „M. Kogălniceanu” Dorohoi
În aceste momente de grea încercare pricinuite de trecerea în neființă a tatălui, ...

Familie din Dorohoi, căutăm bonă

Familie din Dorohoi, căutăm bonă
Familie din Dorohoi, căutăm bonă pentru un băiețel de 2 ani și jumătate. Pentru mai multe detalii ...

SC angajează lucrător comercial

SC angajează lucrător comercial
SC angajează lucrător comercial - CAFE BAR  Autogara Dorohoi. Salariu motivant. Relații ...

Vând apartament cu 2 camere în Dorohoi

Vând apartament cu 2 camere în Dorohoi
Vând apartament cu 2 camere în Dorohoi, strada Duzilor, decomandat, an construcție: 1977-1990, ...

Vând apartament cu 3 camere situat pe strada Poștei

Vând apartament cu 3 camere situat pe strada Poștei
Vând apartament cu 3 camere, 2 băi, 2 balcoane, situat pe strada Poștei, vizavi de poliție. ...

Depozit de marmură și granit angajează personal

Depozit de marmură și granit angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit angajează cu contract de muncă personal pentru tăierea ...

Casa de Amanet Fabio angajează agent de vânzări/amanetar pentru Municipiul Dorohoi

Casa de Amanet Fabio angajează agent de vânzări/amanetar pentru Municipiul Dorohoi
Lasă acum un CV și noi te vom suna! Ești o persoană căruia îi place să interacționeze cu ...

Societate comercială din Dorohoi angajează vânzătoare

Societate comercială din Dorohoi angajează vânzătoare
Societate comercială din Dorohoi angajează vânzătoare (lucrător comercial) pentru magazin alimentar. ...

Angajăm lucrător comercial - barmaniță

Angajăm lucrător comercial - barmaniță
SC angajază lucrător comercial (barmaniță) la BAR din cartierul Plevna, cu program 3 zile lucrează ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri. Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro