Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Campanie

Campania de informare a adulților ”Un cămin sigur pentru copilul tău”, inițiată și derulată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, a determinat conștientizarea de către părinți a pericolelor la care sunt expuși copiii în mediul casnic.

Datele statistice furnizate de specialiștii Secției de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, relevă faptul că în 2021, numărul copiilor care au ajuns la spital în urma unor accidente casnice a scăzut față de anul precedent. Astfel, anul trecut, 391 de copii au fost victime ale unor accidente casnice (arsuri/opăriri, intoxicații/ otrăviri, înghițire corpi străini sau traumatisme), cu 93 de cazuri mai puține față de 2020.

Mai bine de jumătate dintre aceștia, mai exact 251, au ajuns la spital după ce au înghițit diferite obiecte de mici dimensiuni, cum ar fi baterii, nasturi, monede, zaruri, capace, mărgele, fragmente de jucării, arcuri, magneți…și lista poate continua. În urma accidentelor rutiere și a căderilor de la înălțime, 32 de copii au avut nevoie de spitalizare. Față de anul anterior, numărul acestor cazuri a scăzut cu 83. Imprudența de a lăsa la îndemâna celor mici substanțe toxice a trimis pe patul de spital 31 de copii, cu opt mai puțini decât în 2020. Flacăra, lichidul fierbinte sau substanțele chimice au lăsat urme pe corpurile a 77 de copii. 

Pompierii botoșăneni speră ca 2022 să nu fie marcat de astfel de evenimente, motiv pentru care vor continua acțiunile de informare și educare preventivă. În ultimii doi ani, din cauza restricțiilor impuse de pandemie, campania a fost derulată mai mult în mediul online. Astfel, în fiecare lună, pe data de 10,  au fost prezentate pericolele concrete la care sunt expuși copiii din cauza neglijenței, dar și măsurile ce trebuie luate pentru a fi evitate astfel de accidente.

Anul trecut, s-au organizat și patru acțiuni de informare și educare preventivă în cadrul campaniei „Un cămin sigur pentru copilul tău” la Vârfu Câmpului, Drăgușeni, Cristești, Nicșeni, la care au participat peste 2000 de copii și adulți. Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani. Dezvoltarea conceptului de „Un cămin sigur pentru copilul tău” a fost impusă de faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți copii botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme.

Având în vedere faptul că broșura conține zece sfaturi utile pentru părinți, data de 10 a fost declarată ziua campaniei.

Informare preventivă

Copiii mici trebuie supravegheați în permenență. O clipă de neatenție este suficientă pentru ca aceștia să facă un lucru periculos. Nu îi scăpați din ochi mai ales atunci când se află în bucătărie, pe balcon, aproape de ferestre sau pe scara blocului.

Iată 10 sfaturi de care ar trebui să țineți cont:

1. Atunci când gătiți, nu lăsați copilul aproape de aragaz sau de locul în care ați pus recipiente cu lichid fierbinte. 
2. Chibriturile, brichetele, cuțitele și alte obiecte asemănătoare nu trebuie lăsate la îndemâna acestora. 
3. Aparatele electrocasnice trebuie depozitate în locuri inaccesibile celor mici. 
4. Strângeți de pe mobilă obiectele care pot cădea peste copil sau se pot sparge!
5. Asigurați ferestrele, ușile, pentru a nu permite accesul copilului, nesupravegheat, la scări sau balcon. 
6. Îndepărtați orice obiect de mobilier din apropierea ferestrelor! Acesta poate fi folosit de micuți pentru a ajunge la fereastră, să vadă ce este afară.
7. Nu îi lăsați singuri atunci când aveți geamul deschis!
8. Mascați colțurile ascuțite ale mobilei, astfel încât cei mici să nu se lovească. 
9. Ascundeți firele electrice sau cablurile în spatele mobilei deoarece copilul poate să tragă de ele și să răstoarne obiectele. 
10. Nu îi lăsați să umble la prize pentru a nu se curenta sau pentru a nu produce un incendiu! Folosiți accesorii de protecție a prizelor!

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Campanie
DorohoiNews.ro, 10-04-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai
Vând Ford Mondeo mk5 2.0 Diesel 180 cai Euro 6 Decembrie 2015 Cutie de viteze automată Faruri ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro