Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

2

În Săptămâna Pătimirilor și de Sărbătoarea Învierii Domnului mulți credincioși merg la biserică. Pentru ca slujbele religioase să se desfășoare în condiții de siguranță, pompierii botoșăneni recomandă preoților să asigure și să vegheze la respectarea regulilor de prevenire a incendiilor.

Măsurile preventive se referă la:
- desfășurarea slujbelor religioase în exteriorul bisericilor, iar în situația în care acestea se organizează în interior, limitarea accesului credincioșilor astfel încât să nu se supraaglomereze lăcașul de cult;
- în situația în care se permite accesul credincioșilor în interiorul în lăcașurilor de cult, se vor menține fixate în poziție deschisă ușile de acces/evacuare în/din biserică și se vor îndepărta/elimina covoarele/mochetele și mobilierul (scaune, bănci) din zona centrală a bisericilor, care nu sunt fixate ferm de pardoseală, cu excepția celor folosite de ierarhi în cadrul slujbelor religioase;
- în cazul organizării slujbelor religioase în bisericile din lemn nu se va permite aglomerarea credincioșilor în interior, deoarece aceste obiective sunt de dimensiuni mici și prezintă risc de incendiu;
- evitarea desfășurării slujbelor religioase în interiorul obiectivelor aflate în curs de restaurare/renovare și interzicerea desfășurării lor în obiective în care sunt amplasate schele;
- efectuarea, prin grija factorilor de conducere de la biserici și mănăstiri, a unui control riguros după terminarea slujbelor religioase, pentru înlăturarea oricărei eventuale surse de inițiere a unui incendiu;
- desemnarea, de către ierarhi, a unor persoane responsabile, cu atribuții de supraveghere atentă pe durata desfășurării slujbelor religioase cu public numeros a activităților din interiorul bisericilor și de intervenție operativă, cu mijloace de stingere proprii la îndemână (ex. stingătoare de incendiu) și instruirea temeinică a acestora de către slujitorii bisericii;
- parcarea autovehiculelor în vecinătatea bisericilor și a mănăstirilor astfel încât să nu se blocheze sau să diminueze gabaritele căilor de acces pentru intervenție al autospecialelor de pompieri sau să fie împiedicat accesul la hidranții exteriori de incendiu.

Toate aceste recomandări le-au fost transmise preoților, dar și cetățenilor pe timpul acțiunilor de control și informare preventivă desfășurate de inspectorii de prevenire ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani la lăcașele de cult din județ. 

În ultima perioadă, personalul Inspecției de Prevenire a trecut pragul bisericilor și mănăstirilor și a verificat respectarea condițiilor de securitate la incendiu și / sau protecție civilă, dotarea cu mijloace de primă intervenție pentru stingerea incendiilor (stingătoare, accesorii la panourile de incendiu) și starea acestora, existența și starea/ practicabilitatea căilor de acces și evacuare (interioare și exterioare), existența rezervoarelor de apă pentru incendiu și posibilitățile practice de folosire ale acestora, dar și modul de amenajare a spațiilor și locurilor pentru arderea lumânărilor pe timpul slujbelor religioase.

Verificate au fost și sistemele de încălzire locală și instalațiile electrice în vederea prevenirii izbucnirii unor eventuale incendii.

Utilizarea lumânărilor și a focului deschis
Participanții la slujbele religioase sunt sfătuiți să țină lumânările aprinse la distanță de haine, păr, mobilier, coroane sau alte obiecte de cult din materiale combustibile din interiorul bisericii. Se recomandă evitarea deplasării cu lumânările aprinse în autovehicule.

Reamintim cetățenilor că este interzisă utilizarea focului deschis pentru igienizarea terenurilor și a curților lăcașurilor de cult, precum și a cimitirelor din vecinătatea acestor obiective, în contextul în care asemenea activități se desfășoară, de regulă, premergător Sfintelor Sărbători de Paște.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

2134
DorohoiNews.ro, 18-04-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)
Fabrică de lactate din Pascari, comuna Șendriceni, angajează muncitori (femei). Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție, mecanic auto și doamnă pentru curățenie

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție, mecanic auto și doamnă pentru curățenie
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție, mecanic auto ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai
Vând Ford Mondeo mk5 2.0 Diesel 180 cai Euro 6 Decembrie 2015 Cutie de viteze automată Faruri ...

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia
Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a mamei și bunicii noastre, Lionte Aurelia. ...

Vând Peugeot 307 urgent

Vând Peugeot 307 urgent
Peugeot 307,1600 cmc, 2002 an fabricație, gri, cutie viteze automata

Vând bicicletă fitness

Vând bicicletă fitness
De vanzare bicicleta fitness, mai multe detalii la telefon 0773369687

Angajăm lucrător comercial - farmacie

Angajăm lucrător comercial - farmacie
Angajăm lucrător comercial - farmacie, minim diploma bacalaureat. Mai multe detalii la telefon: 0231610140 ...

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)
Vând apartament cu 2 camere, etaj 3 din patru, la soare, între pereti, loc de parcare, zona ...

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S
Vând centrală termică pe peleți Ferroli BioPellet 21S în perfectă stare de funcționare. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro