Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Accident Vaculesti_ (1)

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce autoturismul în care se afla a fost implicat într-un accident rutier. S-a întâmplat marți, 26 aprilie 2022, în jurul orei 10:10.

În eveniment, care s-a produs pe raza localității Văculești, au fost implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și accesorii pentru descărcare, dar și o ambulanță SAJ.

La sosirea forțelor de intervenție, cele trei persoane erau ieșite din autoturisme, toate fiind conștiente. Doar o femeie acuza dureri de spate și a necesitat îngrijiri medicale. Pompierii au acționat și pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor. Totodată, au îndepărtat de pe partea carosabilă elementele de caroserie, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță.

Diet Club BT

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Accident Vaculesti_ (1)Accident Vaculesti_ (2)Accident Vaculesti_ (3)Accident Vaculesti_ (4)Accident Vaculesti_ (5)Accident Vaculesti_ (6)Accident Vaculesti_ (7)
DorohoiNews.ro, 26-04-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



PUBLICITATE

Diet Club BT

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

CMC

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

Dealu Morii



PUBLICITATE

Basota Pomirla

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

ZiareBotosani.ro

PARTENERI

Artificii Dorohoi

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „M. Kogălniceanu” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „M. Kogălniceanu” Dorohoi
În aceste momente de grea încercare pricinuite de trecerea în neființă a tatălui, ...

Familie din Dorohoi, căutăm bonă

Familie din Dorohoi, căutăm bonă
Familie din Dorohoi, căutăm bonă pentru un băiețel de 2 ani și jumătate. Pentru mai multe detalii ...

SC angajează lucrător comercial

SC angajează lucrător comercial
SC angajează lucrător comercial - CAFE BAR  Autogara Dorohoi. Salariu motivant. Relații ...

Vând apartament cu 2 camere în Dorohoi

Vând apartament cu 2 camere în Dorohoi
Vând apartament cu 2 camere în Dorohoi, strada Duzilor, decomandat, an construcție: 1977-1990, ...

Vând apartament cu 3 camere situat pe strada Poștei

Vând apartament cu 3 camere situat pe strada Poștei
Vând apartament cu 3 camere, 2 băi, 2 balcoane, situat pe strada Poștei, vizavi de poliție. ...

Depozit de marmură și granit angajează personal

Depozit de marmură și granit angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit angajează cu contract de muncă personal pentru tăierea ...

Casa de Amanet Fabio angajează agent de vânzări/amanetar pentru Municipiul Dorohoi

Casa de Amanet Fabio angajează agent de vânzări/amanetar pentru Municipiul Dorohoi
Lasă acum un CV și noi te vom suna! Ești o persoană căruia îi place să interacționeze cu ...

Societate comercială din Dorohoi angajează vânzătoare

Societate comercială din Dorohoi angajează vânzătoare
Societate comercială din Dorohoi angajează vânzătoare (lucrător comercial) pentru magazin alimentar. ...

Angajăm lucrător comercial - barmaniță

Angajăm lucrător comercial - barmaniță
SC angajază lucrător comercial (barmaniță) la BAR din cartierul Plevna, cu program 3 zile lucrează ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri. Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro