Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Pompierii. prietenii copiilor_027

Pompierii botoșăneni împreună cu peste 4.000 de copii au sărbătorit copilăria cu tot ceea ce implică ea: joacă, zâmbete, îmbrățisări, curaj și educație.

Însoțiți de părinţi, bunici, profesori sau alături de prieteni mai mari, copiii au luat parte la activitățile organizate special pentru ei în parcarea din fața Prefecturii și pe Stadionul „Dinamo” din municipiul Botoșani, în parcul „Brazi, pe pietonalul „Grigore Ghica” și stadionul „1 Mai” din Dorohoi, pe Stadionul local Darabani, pe Stadionul orășenesc Bucecea și la Complexul Sportiv Săveni. O parte dintre misiuni au fost conduse de pompierul Sam.

Cei mici au asistat cu interes la exerciții demonstrative de stingere a incendiilor, de descarcerare, de salvare de la înălțime, de acordare a primului ajutor calificat, precum și la prezentarea tehnicii de intervenție din dotarea inspectoratului.

De la pirotehnicieni au primit sfaturi despre cum să se comporte în cazul în care descoperă muniție rămasă neexplodată, iar de la scafandrii ce trebuie să facă să nu ajungă în situații critice.

De asemenea, sub atenta supraveghere şi îndrumare a pompierilor, sărbătoriții au “testat” accesoriile din dotarea autospecialelor, au probat echipamentele salvatorilor, au urcat în bărci și s-au plimbat cu autoșenilata.

La Botoșani, Săveni și Dorohoi, cei mici și mari au răspuns bucuroși provocării de a parcurge trasee aplicative.  Curajul, responsabilitatea şi mândria de a fi salvator s-a citit în ochii fiecărui copil care a participat la jocurile interactive.

Copiii care au fost prezenți la acțiunea din parcarea Prefecturii Botoșani au avut parte de mai multe surprize. Pentru prima dată, pompierii au improvizat și o tiroliană pentru copii, folosindu-se de autoplatforma de lucru la înălțime. 

Sărbătoriți au fost și copiii cu sindrom Down, dar și cei din centrele de plasament din județ. Prezenți la activități, specialiștii din cadrul Inspecției de Prevenire le-au prezentat copiilor sfaturi despre cum să prevină sau cum să se comporte într-o situație de urgență, fie că este vorba despre incendiu, inundație, cutremur sau chiar de descoperirea muniției rămase neexplodate. Totodată au împărțit materiale informative din cadrul campaniilor naționale "Ai grija de cea mai mare grijă - siguranța copilului tău!", "R.I.S.C - Renunță. Improvizațiile Sunt Catastrofale!" și "Nu tremur la cutremur".

Mulțumim părinților, bunicilor și tuturor celor care v-au adus să ne bucurăm împreună de atâtea zâmbete și îmbrățișări, dar și colegilor pompieri, cadrele UPU – SMURD, pompierilor voluntari sau voluntarilor din cadrul programului  național „Salvator din pasiune” care au organizat și creat momente atractive, de neuitat pentru cei mici și mari.

 Acțiunile s-au desfășurat în perioada 31 mai - 3 iunie 2022.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Pompierii. prietenii copiilor_027Pompierii. prietenii copiilor_001Pompierii. prietenii copiilor_002Pompierii. prietenii copiilor_003Pompierii. prietenii copiilor_004Pompierii. prietenii copiilor_005Pompierii. prietenii copiilor_006Pompierii. prietenii copiilor_007Pompierii. prietenii copiilor_008Pompierii. prietenii copiilor_009Pompierii. prietenii copiilor_010Pompierii. prietenii copiilor_011Pompierii. prietenii copiilor_012Pompierii. prietenii copiilor_013Pompierii. prietenii copiilor_014Pompierii. prietenii copiilor_015Pompierii. prietenii copiilor_016Pompierii. prietenii copiilor_017Pompierii. prietenii copiilor_018Pompierii. prietenii copiilor_019Pompierii. prietenii copiilor_020Pompierii. prietenii copiilor_021Pompierii. prietenii copiilor_022Pompierii. prietenii copiilor_023Pompierii. prietenii copiilor_024Pompierii. prietenii copiilor_025Pompierii. prietenii copiilor_026Pompierii. prietenii copiilor_028Pompierii. prietenii copiilor_029Pompierii. prietenii copiilor_030
DorohoiNews.ro, 03-06-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru pensiune

SC angajează personal pentru pensiune
Societate comercială angajează personal pentru pensiune. Pensiunea este în comuna Panaci, sat ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Închiriez (vând) garsonieră

Închiriez (vând) garsonieră
Închiriez (vând) garsonieră, 30mp, decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament in Dorohoi, B-dul Victoriei, preț 60000 euro, tel. 0757245186

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi este alături de colega Doina Corlatianu ...

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală
SC GAVROMARM ART MASONRY SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare ...

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!
Cu inimile îndurerate, conducerea societății și întregul colectiv al SC SERVICII PUBLICE ...

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE
Cu durere în suflet și mare greutate, vă anunțăm trecerea la cele veșnice, roaba lui Dumnezeu, ...

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot stare f bună mai multe detalii la nr de tf 0743317658

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă decesul distinsei doamne ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro