Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Cazut in fantana (1)

Un pompier, aflat în timpul liber, a salvat un bărbat căzut într-o fântână cu o adâncime de peste 10 metri. S-a întâmplat în această după-amiază, în localitatea Cândești. 

Plutonierul adjutant Daniel Bogdan Savin se îndrepta spre casă după ce își vizitase socrul, când a observat o femeie care făcea semne disperată. A înțeles că se întâmplă ceva grav și a alergat să vadă despre ce este vorba. Vecinul socrului repara pompa din interiorul fântânii, iar la un moment dat scara s-a rupt, iar bărbatul, în vârstă de 62 de ani, a căzut în gol. Acesta a reușit să se agațe de un tub deasupra apei, dar și-a rupt piciorul drept. 

Înainte de a evalua situația a rugat o vecină să sune la 112 și să anunțe evenimentul. 

A mers până acasă, a luat două chingi și două brâie și s-a întors la fața locului. S-a echipat imediat și, ajutat de pompierii voluntari din comuna Cândești, dar și de ceilalți localnici a coborât în fântână. L-a legat pe bărbat cu un brâu și o chingă și s-a asigurat că poate fi adus la suprafață, în siguranță. Între timp, la fața locului au ajuns un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenție Siret, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Bărbatul a fost preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Nu este prima dată când plutonierul adjutant Daniel Bogdan Savin, din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, a salvat o persoană dintr-o fântână. 

Pe 15 august 2020 a salvat un tanar de 35 de ani, căzut într-o fântână adâncă de 22 de metri. 10 minute a durat ca Daniel să îmbrace kitul de salvare, să coboare 22 de metri, să intre în apa rece și să scoată cu ajutorul dispozitivului făcut de colegii lui victima la suprafață. 10 minute care au însemnat viața unui om, pentru că deja acesta se afla în șoc hipotermic.

În urma acestei intervenții, pompierul a primit distincția „Emblema de onoare a I.G.S.U.” din partea Ministerului Afacerilor Interne.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Cazut in fantana (1)Cazut in fantana (2)Cazut in fantana (3)Cazut in fantana (4)Cazut in fantana (5)Cazut in fantana (6)Cazut in fantana (7)Cazut in fantana (8)Cazut in fantana (9)
DorohoiNews.ro, 17-06-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro