Dorohoiul poate fi inundat din nou : Pârâul Buhai nu a fost decolmatat

13 mai 2011, Local
Dorohoiul poate fi inundat din nou : Pârâul Buhai nu a fost decolmatat

Inundaţiile de anul trecut de la Dorohoi au dus la inundarea tuturor locuinţelor din apropierea pârâului Buhai. Deşi au fost alocate fonduri şi au fost întocmite planuri de intervenţie, nimic nu s-a realizat pentru evitarea unor viitoare inundaţii.

„Ca lucrări noi trebuie să refacem trei podeţe, podul Buhai şi să desfiinţăm podul CFR. Am făcut nenumărate adrese iar acum proiectele se află în fază de studii de fezabilitate. Pentru podul Buhai am cerut noi un utilaj de la Apa Grup pentru care vom asigura motorina", a declarat primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu.

Lucrările pentru evitarea unor viitoare inundaţii necesită 10 milioane lei, cu tot ce însemnă regularizarea cursurilor, decolmatarea albiilor şi refacerea podurilor şi podeţelor, însă aceşti bani nu au fost alocaţi. Daunele toate a inundaţiilor de anul trecut se ridică însă la peste 100 milioane de lei. (DorohoiNews.ro)

Sursa: DorohoiNews.ro

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!