Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

ISU scoli

Siguranța copiilor este prioritară, iar odată cu începerea noului an școlar, pe timpul cursurilor, atât cadrele didactice, cât și elevii trebuie să acorde o atenție deosebită respectării normelor de prevenire a situațiilor de urgență.

Producerea unui astfel de eveniment într-o unitate de învăţământ poate avea consecinţe grave. De la folosirea incorectă a aparaturii electrice, a sistemelor de încălzire, până la fumatul în incinta clădirilor, care este interzis, toate pot provoca incendii și de aceea este necesară cunoașterea unor reguli de apărare împotriva incendiilor, în unităţile de învăţământ. 

Măsurile minimale vizează personalul unităților școlare, dar și elevii și se referă la:

- verificarea instalațiilor electrice și de încălzire, a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, înainte de începerea școlii, de către personal autorizat și eliminarea defecţiunilor constatate;
- asigurarea necesarului de stingătoare, conform prevederilor normelor în vigoare;
- stabilirea unui sistem de anunţare-alarmare în caz de incendiu, precum și a măsurilor de informare și cunoaștere a acestuia de către elevi, personalul didactic și auxiliar;
- verificarea, înainte de sezonul rece, a sobelor cu/fară acumulare de căldură şi coşurile pentru evacuarea fumului, pentru a elimina eventualele defecţiuni şi a asigura buna funcţionare a acestora; 
- menținerea liberă a căilor de evacuare și salvare din unitățile de învățământ (coridoare, scări, ieșiri), astfel încât să poată fi folosite în orice moment. Lățimea acestora nu trebuie îngustată prin amplasarea diverselor obiecte;
- asigurarea accesului la hidranţi, la mijloace speciale de stingere, stingătoare de incendiu, vane principale ale conductelor de apă, gaze, combustibil lichid sau lichide inflamabile, tablouri electrice de distribuţie etc., pentru o intervenție rapidă;
- asigurarea evacuării rapide şi sigure a persoanelor şi a bunurilor din clădire;
- instruirea elevilor în ceea ce priveşte pregătirea generală în domeniul apărării împotriva incendiilor, cunoaşterea planului de alarmare şi evacuare şi a comportamentului pe care trebuie să-l aibă în caz de incendiu; 
- afişarea instrucţiunilor pe care elevii şi profesorii trebuie să le cunoască şi să le urmeze în cazul declanşării alarmei de evacuare;
- golirea coşurilor de gunoi în locurile special destinate, în afara construcţiilor, la încheierea activităţilor didactice; 
- oprirea aparatelor / sistemelor de ventilaţie / climatizare locală, a iluminatului artificial, a alimentării cu energie electrică a calculatoarelor şi altor aparate sau instalaţii din sălile de curs, birouri, laboratoare, ateliere etc., la terminarea programului de lucru, cu excepția sistemelor/instalațiilor cu rol de ssecuritate la incendiu ;
- respectarea interdicției privind fumatul în incinta construcţiilor de învăţământ.

Sfaturi pentru elevi, în caz de incendiu:
1. Anunțați incidentul primului adult pe care îl întâlniți;
2. Păstraţi-vă calmul!;
3. Părăsiți clădirea sub supravegherea și îndrumarea unui cadru didactic;
4. Urmaţi căile de evacuare marcate. Nu vă întoarceţi spre locurile în care se manifestă incendiul pentru a vă lua ghiozdanele sau alte obiecte de valoare! Viaţa dumneavoastră este mai importantă!
5. Când aţi ajuns în curte, îndreptaţi-vă spre locul de adunare marcat corespunzător. Aici cadrele didactice fac prezenţa. 
6. Aşteptaţi intervenția pompierilor!

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

ISU scoli
DorohoiNews.ro, 02-09-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Firma Texty Garments Dorohoi își mărește echipa

Firma Texty Garments Dorohoi își mărește echipa
Texty Garments Dorohoi angajează! Posturi disponibile: - femeie de serviciu; - ⁠confecționeri; - ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajează personal

Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajează personal
Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajăm personal. Relații la telefon: 0747677372

Casă de vânzare

Casă de vânzare
Casă de vânzare impreună cu 250mp în Dorohoi, str. Viilor. Relații la 0740025111

Ofer garsoniera pentru închiriere

Ofer garsoniera pentru închiriere
Ofer garsoniera pentru inchiriere, in Dorohoi zona Super Splendid. Telefon 0742085156

Vând teren în Horlaceni

Vând teren în Horlaceni
Vând teren în Horlaceni detalii tel. 0757245186

Garsonieră de vânzare

Garsonieră de vânzare
Vând garsonieră in cartierul Plevna in spate la spitalul municipal zona liniștită fara trafic ...

Vând apartament cu 2 camere situat în centru

Vând apartament cu 2 camere situat în centru
Vând apartament cu 2 camere situat în centru, strada Sașa Pană nr.2, bl.2, sc.D, ap.47, ...

Se caută personal pentru croitorie

Se caută personal pentru croitorie
Se caută personal pentru croitorie cu experiență, produsele vor fi fabricate fără tipar. Detalii ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro