Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Exercitiu la Leorda_07

14 persoane au fost rănite în urma unui accident rutier, în care au fost implicate trei autoturisme. Evenimentul s-a produs pe raza localității Leorda, în aproprierea trecerii la nivel cu calea ferată.

În toate autovehiculele există persoane încarcerate sau cu afecțiuni care le pun viața în pericol. La scurt timp după impact, unul dintre autoturisme a fost cuprins de flăcări. Acesta a fost scenariul unui exercițiu cu forțe și mijloace în teren, ce a avut loc marți, 20 septembrie 2022.

Pentru gestionarea situațiilor de urgență, a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Pe timpul exercițiului, pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului, extragerea persoanelor din autoturisme și acordarea primului ajutor medical răniților. La fel ca în situațiile reale, echipajele SMURD și ale Serviciului Județean de Ambulanță au acționat pentru salvarea persoanelor, trierea și acordarea primului ajutor în Postul Medical Avansat și transportarea acestora la spital.

S-a impus și intervenția jandarmilor, pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică. Fluidizarea traficului și cercetarea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, pe timpul desfășurării exercițiului au fost asigurate de către polițiști. Având în vedere numărul mare de victime, Direcția de Sănătate Publică Botoșani a declanșat Planul alb la nivelul unităților spitalicești din municipiile Botoșani și Dorohoi.

Fiind abordate situații tactice de o complexitate ridicată, la exercițiu au participat echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, Direcției de Sănătate Publică, Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani și Unitatea de Primiri Urgențe Botoșani.

Exerciţiul, la care au participat reprezentanții instituțiilor cu responsabilități în gestionarea unor astfel de situații de urgență, a urmărit testarea capabilităţilor de intervenţie şi de răspuns a forţelor implicate, creșterea gradului de pregătire a personalului, precum şi verificarea modului de cooperare între structurile cu atribuţii în managementul tipurilor de risc.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Exercitiu la Leorda_07Exercitiu la Leorda_01Exercitiu la Leorda_02Exercitiu la Leorda_03Exercitiu la Leorda_04Exercitiu la Leorda_05Exercitiu la Leorda_06Exercitiu la Leorda_08Exercitiu la Leorda_09Exercitiu la Leorda_10Exercitiu la Leorda_11Exercitiu la Leorda_12Exercitiu la Leorda_13Exercitiu la Leorda_14Exercitiu la Leorda_15Exercitiu la Leorda_16Exercitiu la Leorda_17Exercitiu la Leorda_18Exercitiu la Leorda_19Exercitiu la Leorda_20Exercitiu la Leorda_21Exercitiu la Leorda_22Exercitiu la Leorda_23Exercitiu la Leorda_24Exercitiu la Leorda_25Exercitiu la Leorda_26Exercitiu la Leorda_27Exercitiu la Leorda_28Exercitiu la Leorda_29Exercitiu la Leorda_30Exercitiu la Leorda_31Exercitiu la Leorda_32Exercitiu la Leorda_33Exercitiu la Leorda_34Exercitiu la Leorda_35Exercitiu la Leorda_36Exercitiu la Leorda_37Exercitiu la Leorda_38
DorohoiNews.ro, 20-09-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Cumpăr apartament cu două sau trei camere

Cumpăr apartament cu două sau trei camere
Cumpăr apartament cu două sau trei camere, zona Plevna,Dorohoi. Rog și ofer seriozitate. Nr. Contract. ...

Închiriez apartament cu 2 camere

Închiriez apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere, pe termen lung, apartament cu două camere, recent renovat, mobilat si utilat, ...

Vând casă cu teren intravilan

Vând casă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de muncă ca bonă, menaj sau îngrijire bătrâni. tel: 0748306080

Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate

Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate
Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate, complet mobilat, etaj III, centrală ...

Sincere condoleanțe

Sincere condoleanțe
Societatea Culturală „Dorohoi", alături de doamnele de la „Șezătoarea din Bibliotecă", ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro