Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Inspectia Muncii

Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoşani aduce la cunoştinţă angajatorilor care au restanţe la depunerea declaraţiilor fiscale privind stabilirea comisionului datorat pentru păstrarea şi completarea carnetelor de muncă, pentru perioadele anterioare datei de 31.12.2010, că au obligaţia, ca în cel mai scurt timp, să  le depună la inspectorat, să achite comisionul datorat, precum şi accesoriile aferente, majorări şi penalităţi de întârziere calculate.
      
În caz contrar, inspectoratul va acţiona conform prevederilor legale,   întrucât, potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr.17/2011, administrarea creanţelor restante de la angajatorii care datorează sume cu titlu de comision, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente, stabilite prin titluri de creanţă şi neachitate până la data prezentei, se efectuează în continuare de către I.T.M. Botoşani, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Angajatorii, pentru care I.T.M. a desfăşurat activităţi de completare carnete de muncă, sunt aşteptaţi să se prezinte la I.T.M. Botoşani pentru ridicarea carnetelor de muncă ale angajaţilor. Acestea vor fi predate ulterior titularilor de către angajatori pe bază de proces verbal de predare-primire.
   
De asemenea , foştii salariaţi care nu şi-au ridicat carnetele de muncă de la I.T.M. sunt aşteptaţi să se prezinte la sediul instituţiei în vederea ridicării acestora.
   
Reamintim faptul că începând cu data de 01.01.2011 inspectoratul nu mai prestează activităţi de completare carnete de muncă, acestea urmând a fi predate angajatorilor până la data de 30.06.2011. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Inspectia Muncii
DorohoiNews.ro, 26-05-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi: Producătorul de canapele și fotolii își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi: Producătorul de canapele și fotolii își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie
Societate comercială angajează personal (femeie) pentru curățenie. Se cere și se oferă seriozitate. ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Spații de închiriat în municipiul Dorohoi, zonă ultra centrală

Spații de închiriat în municipiul Dorohoi, zonă ultra centrală
Spații de închiriat în municipiul Dorohoi, zonă ultra centrală (lângă Blocul Turn ...

Căutăm femeie pentru îngrijire bătrână, în Dorohoi

Căutăm femeie pentru îngrijire bătrână, în Dorohoi
Căutăm femeie pentru îngrijire bătrână, în Dorohoi. Program 24 cu 48 ore. Oferim ...

Ofer spre închiriere garsonieră situată pe Bulevard

Ofer spre închiriere garsonieră situată pe Bulevard
Ofer spre închiriere garsonieră situată pe Bulevard, în spatele magazinului Rotaru. Este ...

Vând garsonieră decomandată

Vând garsonieră decomandată
Vând garsonieră decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, centrală termică ARISTON, ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Plecarea în veșnicie a părinților este dureroasă și greu de acceptat. Colectivul Liceului ...

Vând casă cu grădină și anexe!

Vând casă cu grădină și anexe!
Casă este compusă: 1 sufragerie 3 dormitoare 2 băi 2 holuri 2 bucătării 1 cameră tehnică 1 magazie ...

Închiriez (vând) garsonieră

Închiriez (vând) garsonieră
Închiriez (vând) garsonieră, 30mp, decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro