Astăzi va fi sistată temporar alimentarea cu gaze naturale pe 18 străzi din municipiul Dorohoi.
Pentru efectuarea unor lucrări specifice la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale, E.ON Gaz Distribuţie va sista alimentarea cu gaze naturale în cursul zilei de astăzi începând cu ora 10.00, pe următoarele străzi din municipiul Dorohoi: Aleea Primăverii, Aleea Mărului, Duzilor, Orizont, Aleea Ghiocelului, Aleea Narciselor, Calea Plevnei, Aleea Păcii, Aleea Criva, Aleea Iasomiei, Aleea Vişinului, Dumbrava Roşie, Vulturului, Luceafărului, Oborul Nou, Cronicar Neculce, Porumbelului şi Zimbrului.
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, începând cel mai probabil în jurul orei 15.00.
"Compania noastră solicită consumatorilor să închidă toate focurile deschise, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0265.200.928 sau 0800.800.928", se arată într-un comunicat al E.ON Gaz. (DorohoiNews.ro)
Dorohoi : E.ON taie gazul la jumătate din cartierele municipiului
Sursa: DorohoiNews.ro
COMENTARII VIZITATORI (0)
Fii primul care adauga un comentariu!








Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.