Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

6

În data de 05 ianuarie 2023, poliţiştii de proximitate din oraşul Săveni, alături de cei din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfăşurat activităţi preventive în zona centrală a oraşului, accentul punându-se în special pe promovarea unor măsuri de protecţie a bunurilor personale. 

Discuţiile poliţiştilor cu cetăţenii au vizat transmiterea unor sfaturi utile pentru evitarea victimizării în cazul furturilor din autoturisme și a celor din genți sau buzunare.  Polițiștii au transmis recomandări cu privire asigurarea mașinii atunci când este lăsată în locuri publice, chiar și pentru intervale scurte de timp, evitarea lăsării la vedere în mașină a unor obiecte care ar putea constitui o atracție pentru potențialii infractori. 

Sfaturile  polițiștilor au vizat și situaţiile în care se creează aglomerații în zonele comerciale, situaţii care ne pot face să fim mai puțin vigilenți.  Polițiștii au transmis recomandări cu privire la măsurile ce pot fi luate pentru evitarea victimizării în cazul furturilor din buzunare/genți, precum și în cazul talhăriilor stradale.

Poliţiştii au distribuit materiale cu recomandări preventive. 

Pentru evitarea furturilor din genți /buzunare în această perioadă, poliţiştii vă recomandă:  

• portmoneul nu se aşează niciodată deasupra cumpărăturilor, la vedere;
• feriţi-vă de priviri indiscrete când scoateţi banii;
• când staţi la rând, pentru a cumpăra ceva, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuit;
• daca stati la o coada priviti cu atentie celelalte persoane; daca simtiti ca asupra dumneavoastra se face presiune la coada in magazine sau ca cineva s-a instalat in fata dumneavoastra si v-a acoperit vederea, verificati imediat geanta si locul unde tineti portofelul;
• acordati o mai mare atentie posetei decat plaselor de cumparaturi; siguranta posetei sa fie o grija permanenta pentru dumneavoastra; cand faceti diferite plati sau cumparaturi nu scoateti tot teancul de bani, ci numai suma care trebuie;
• tineti geanta in fata, protejand-o cu mana;
• nu vă lăsaţi atraşi în locuri dosnice pentru a cumpăra ceva de ocazie, oricât de avantajos vi s-ar părea;
• nu păstraţi banii în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei;
• nu ţineţi banii, actele personale şi cheile în acelaşi loc;
• nu vă lăudaţi în public că deţineţi asupra dumneavoastră sume mari de bani;
• urmăriţi cu atenţie persoanele care transportă, ca din întâmplare, obiecte de îmbrăcaminte sau plase goale pe mână; un hoţ se foloseşte de astfel de obiecte când „operează”, ca să-şi ascundă mâna de privirile străine;
• aveti grija la folosirea cardurilor, la extragerea de numerar din bancomate; exista riscul sa fiti urmarit si sa va fie sustrasa suma de bani;
• nu ezitaţi să luaţi atitudine atunci când sunteţi martorul unei infracţiuni;
• reclamaţi Poliţiei cazurile de prindere în flagrant a hoţului pentru a curma activitatea infracţională a acestuia.

Dacă situaţia o impune, nu ezitaţi să apelaţi 112 – apelul unic de urgenţă !

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

6
DorohoiNews.ro, 05-01-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie
Societate comercială angajează personal (femeie) pentru curățenie. Se cere și se oferă seriozitate. ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Vând garsonieră decomandată

Vând garsonieră decomandată
Vând garsonieră decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, centrală termică ARISTON, ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Plecarea în veșnicie a părinților este dureroasă și greu de acceptat. Colectivul Liceului ...

Vând casă cu grădină și anexe!

Vând casă cu grădină și anexe!
Casă este compusă: 1 sufragerie 3 dormitoare 2 băi 2 holuri 2 bucătării 1 cameră tehnică 1 magazie ...

Închiriez (vând) garsonieră

Închiriez (vând) garsonieră
Închiriez (vând) garsonieră, 30mp, decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament in Dorohoi, B-dul Victoriei, preț 60000 euro, tel. 0757245186

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi este alături de colega Doina Corlatianu ...

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală
SC GAVROMARM ART MASONRY SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare ...

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!
Cu inimile îndurerate, conducerea societății și întregul colectiv al SC SERVICII PUBLICE ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro