Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

1 IUNIE Hanesti

“Copii sunt conştiinţa omenirii şi ea are obligaţia să asigure copilul cu tot ce are mai bun”, acesta este unul din cele zece principii ale Declaraţiei Drepturilor Copilului, adoptată de Adunarea Generală a ONU în anul 1959.

Copiii nu trebuie să fie neglijaţi nicicând, căci ei sunt cei care ne fac de multe ori ziua mai bună şi pentru care ajungem la un moment dat să trăim. Astăzi trebuie să ne concentrăm toată energia şi atenţia asupra celor care ne poartă  spre viitor,  astăzi de ziua lor aceştia merită o atenţie deosebită pentru a şti că au anumite drepturi şi că sunt importanţi.

Astfel, Organizaţia Femeilor Social Democrate din Judeţul Botoşani - împreună cu Doina Dreţcanu şi  Ovidiu Portariuc vicepreşedinţi ai PSD Botoşani, a fost alături de copii din comuna Hăneşti, pentru a-i sărbători dar şi pentru a le oferi dulciuri, fructe, jucării şi rechizite şcolare.  Le-am oferim aceştor copii o bucurie in plus faţă de celelalte zile ale anului, le-am provocat şi mai multe zâmbete decat ne oferă ei, cu spontaneitatea lor inegalabilă, in fiecare zi. (DorohoiNews.ro)
 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

1 IUNIE Hanesti1 IUNIE Hanesti (2)1 IUNIE Hanesti (3)1 IUNIE Hanesti (4)1 IUNIE Hanesti (5)
DorohoiNews.ro, 01-06-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

SC angajează șofer categoria C+E

SC angajează șofer categoria C+E
SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E. Relații la telefon: 0745182610

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare
SC SABCO-S SRL din Dorohoi scoate pentru angajare un post de operator facturare. Detalii la telefon: ...

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni
În aceste clipe de adâncă tristeţe este foarte greu să găseşti cuvintele, pentru că ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro