Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Activitate Rauseni_009

Aveți grijă de copiii dumneavoastră! Nu îi lăsați singuri în locuință cu sobele aprinse sau cu alte mijloace de încălzire pornite. Nu lăsați la îndemâna lor chibrituri, brichete sau alte obiecte asemănătoare. Nu îi încuiați în casă gândindu-vă că așa vor fi în siguranță! Apelați la rude sau la vecini dacă sunteți nevoiți să plecați, chiar și pentru o perioadă scurtă.

Astfel de sfaturi, dar și altele asemănătoare, au fost transmise de pompierii botoșăneni cetățenilor din comuna Răuseni, în cadrul unei noi acțiuni de informare și educare preventivă a campaniei „Un cămin sigur pentru copilul tău”.

Peste 100 de părinți și bunici au primit recomandări și măsuri pe care trebuie să le adopte astfel încât copiii să fie în siguranță, acasă. Totodată, pompierii le-au explicat și ce trebuie să facă în cazul în care cei mici sunt implicați într-un astfel de incident.

La finalul întâlnirii, fiecare participant a primit câte o broșură care conține sfaturi pentru înlăturarea pericolelor din mediul casnic și care a fost editată cu sprijinul Consiliului Județean (CJ) Botoșani și Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Botoșani. Zece copii care provin din familii cu posibilități reduse au primit ghiozdane și rechizite, oferite de CJ Botoșani și ATOP Botoșani.

Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani.

Dezvoltarea conceptului de „cămin sigur pentru copilul tău” a fost impusă de faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți copii botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme.

Data de 10 a fiecarei luni a fost declarată ziua campaniei.

Informare preventivă:

În fiecare an, zeci de copii din județ ajung la spital după ce suferă arsuri cu flacără sau lichid fierbinte. Pentru mulți dintre ei, o clipă de neatenție lasă urme pentru tot restul vieții.

Puteți evita astfel de evenimente! 

Copilul nu trebuie lasăt singur în bucătărie, mai ales dacă gătiţi mâncare. Atenţia v-ar putea fi distrasă, de exemplu ar putea bate cineva la ușă sau ar putea suna telefonul. În cele câteva secunde cât rămâne singur, copilul poate trage peste el un vas cu lichid fierbinte.

Folosiţi arzătoarele dinspre perete. Mânerele vaselor în care pregătiți mâncarea trebuie îndreptate către perete.

Nu lăsață în zona de accesibilitate a copilului vase cu conţinut fierbinte (cratiţe şi găleţi pe podea, căni cu cafea sau ceai pe marginea mesei).

Nu ţineţi niciodată un copil în braţe în timp ce preparaţi sau serviţi mâncare fierbinte ori în timp ce beţi o băutură fierbinte.

Atunci când spălaţi copilul, verificaţi temperatura apei înainte de a-l pune în cadă.

Nu adăugați apă fierbinte atâta timp cât copilul este în cadă, niciodată.

Nu lăsaţi la îndemâna copiilor chibrituri, brichete şi alte obiecte de felul acesta.

Puneți fierul de călcat fierbinte într-un loc cât mai sus, inaccesibil copilului.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Activitate Rauseni_009Activitate Rauseni_001Activitate Rauseni_002Activitate Rauseni_003Activitate Rauseni_004Activitate Rauseni_005Activitate Rauseni_006Activitate Rauseni_007Activitate Rauseni_008Activitate Rauseni_010Activitate Rauseni_011
DorohoiNews.ro, 10-02-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat și doamnă pentru curățenie ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro